Tren DERAIAT lângă București. Erau 30 de oameni în vagoane la momentul incidentului

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV
Foto: ILUSTRATIV

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar este închis pe relațiile București Obor - Pantelimon și Reșița Nord – Caransebeș, din cauza deraierii de vagoane din compunerea a două trenuri, un tren de călători R 8023 și un tren privat de marfă. 

UPDATE! Potrivit Antena 3, în momentul incidentului în garnitura de tren se aflau aproximativ 30 de persoane. Din fericire, nu există victime.

Circulația trenurilor este închisă la această oră pe relația București Obor - Pantelimon (și retur), după ce primul vagon din compunerea trenului de călători R 8023 a deraiat de un boghiu, la ieșire din stația București Obor. Până la finalizarea operațiunilor de intervenție pentru repunerea pe șină a vagonului deraiat și retragerea garniturii în stație, trenurile care aveau plecare din stația București Obor pentru direcția Constanța, vor avea ca stație de plecare/sosire Gara București Nord.

Circulația trenurilor este închisă la această oră și pe relația Reșița Nord - Caransebeș, din cauza deraierii, la intrare în halta Cornuțel Banat, a 12 vagoane și răsturnarea unui vagon, din compunerea unui tren privat de marfă. Trenul care aparține operatorului privat de marfă Tim Rail Cargo, avea în compunere 25 de vagoane încărcate și circula pe relația Reșița Nord - Slatina. Menționăm faptul că în cazul acestei deraieri, în perioada necesară operațiunilor de intervenție pentru repunerea pe șină a vagonelor deraiate și a vagonului răsturnat, SRCF Timișoara va asigura transbordare auto pentru trenurile de călători, pe relația Reșița Nord – Caransebeș.

Precizăm faptul că personalul feroviar al Sucursalelor CF București și Timișoara, pe raza cărora s-au înregitrat cele două evenimente feroviare, va interveni cu trenuri de ajutor cu vinciuri hidraulice, pentru repunerea pe şină a vagoanelor, iar la finalul intervențiilor personalul de specialitate va verifica starea liniei şi va intervini pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel