Tren direct Cluj-Viena. Preț INCREDIBIL de mic

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Trenul Cluj Napoca – Viena intră în circulaţie odată cu Noul Mers al Trenurilor.

Începând cu data de 9 decembrie, trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena, va circula zilnic, cu plecare din Cluj-Napoca la ora 7.35 şi sosire la Viena la ora 17.21 sau plecare din Viena la 10.42 şi sosire la Cluj-Napoca la ora 22.25, conform CFR Călători. Preţul unui bilet va fi de 30 de euro (pe sens), potrivit catcostaclujul.ro.

Trenul va avea trei operatori: CFR Călători în colaborare cu MAV Start – operatorul naţional feroviar de călători din Ungariaşi Österreichische Bundesbahnen (ÖBB) – operatorul naţional feroviar de călători din Austria. O călătorie va dura 10-11 ore.

Conform CFR Călători, este creată o nouă legătură directă între Budapesta şi Bucureşti (via Craiova, Timişoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 – Traianus, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 5.20 şi sosire la Budapesta Keleti la ora 18.50 sau cu plecare din Budapesta Keleti la ora 7: 10 şi sosire la Bucureşti Nord la ora 23.00.

Trenul Dacia Bucureşti – Viena va reveni pe ruta consacrată, respectiv prin Sighişoara, oraşul Sibiu fiind conectat cu Budapesta prin două perechi de trenuri directe IR 74/IR 75 şi IR 473/IR 472, atât cu parcurs de zi, cât şi cu parcurs de noapte. Pentru călătoria de la Sibiu la Viena cu trenul Dacia este asigurată legătura în Mediaş cu trenul R 2567 (Sibiu plecare 17.12 – Mediaş sosire 18.51).

De asemenea, trenul Harghita (IR 366/ IR 367) Braşov – Budapesta Keleti revine pe ruta consacrată Braşov – Deda – Dej – Cluj – Budapesta. Legătura cu Târgu Mureş va fi asigurată cu grupa directă de vagoane în perioadele 21 decembrie – 5 ianuarie 2019, 18 – 22 aprilie 2019, 1 iunie – 7 septembrie 2019 şi 31 octombrie – 3 noiembrie 2019 pentru dus, şi pentru întors 22 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, 19 – 23 aprilie 2019, 2 iunie – 8 septembrie 2019, 2 – 4 noiembrie 2019, iar în restul perioadelor cu trenuri la legătură în Cluj Napoca (trenurile IR 1748/1749 Târgu Mureş – Cluj Napoca).

„Pasagerii vor putea călători în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 euro pe sens) şi Budapesta (de la 29 euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) şi Salonic (de la 56 euro pe sens). De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara (de la 15 euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 euro pe sens) şi Braşov (de la 19 euro pe sens). Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită ţară din Europa", se mai arată în comunicatul CFR Călători.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2018-2019″ va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 17 lei. Este valabilă până la data de 14 decembrie 2019.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel