EXCLUSIV  Trend de întoarcere acasă? Nu și pentru românii din Italia. Dănuț Saboanu: "Cifrele nu sunt reale" - VIDEO

Roxana Neagu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)
Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)

Printre românii din Italia nu există un trend de întoarcere acasă, în contextul în care aceștia au întemeiat familii în Peninsulă și sunt bine integrați în comunitățile locale, spune Dănuț Saboanu, președintele Asociației Culturale Române Decebal-Traian din Italia. El spune că, pentru copiii români născuți în diaspora este foarte greu să se adapteze în România, mai ales dacă au depășit vârsta de 10 ani. 

Dănuț Saboanu, președintele Asociației Culturale Române Decebal-Traian din Italia, a fost invitatul primei ediții a ciclului de emisiuni "România are nevoie de tine, implică-te”, moderate de Bogdan Bolojan. Cei doi au discutat și despre cifrele Eurostat, care par să arate un trend de întoarcere acasă al românilor din diaspora.   

Bogdan Bolojan: Avem cifre Eurostat care spun că s-au întors peste 100.000 de români în 2022, cifre cercetate de sociologul Dumitru Sandu. Ar fi un trend de întoarcere?

"În opinia mea umilă, cifrele nu sunt reale. Dacă 100.000 de români s-ar fi întors în România, s-ar fi văzut deja mult mai mult. În primul rând în școli. Pentru că și aici în Italia, românii noștri au făcut copii. Puțini sunt cei care au un copil. Foarte mulți sunt care au doi și trei copii.

Nu știu dacă din nordul Europei s-au întors mai mulți. Din Italia nu cred că s-au întors foarte mulți, deoarece în Italia, chiar dacă nu este o viață ca în nordul Europei, totuși este o viață mult mai liberă față de alte țări. Nu se câștigă foarte mult, dar lucrând în doi îți permiți mai multe față de alte părți. Ești respectat, chiar și când mergi la un spital ești respectat. Serviciul sanitar nu mai este cel de acum 15 ani. Deși a sărăcit în ultimii ani, sistemul sanitar pe care îl au ei este foarte bine făcut și ajută oamenii. În alte țări chestia asta nu se întâmplă. De exemplu, în Italia, dacă ești pe autostradă și ți se face rău, vine ambulanța și îți acordă primul ajutor fără să plătești nimic. 

În alte țări, în Franța de exemplu, nu știu dacă este la fel. Din punctul meu de vedere, 100.000 de români mi se par mulți. Și eu m-aș întoarce la pensie, pentru că am copii. Am trei copii care sunt născuți aici, ultimul deja a făcut 19 ani.

Reușești să te întorci în România dacă copiii tăi n-au depășit vârsta de 10 ani. Dacă au depășit vârsta de 10 ani este mai greu în România, deoarece majoritatea prietenilor lor sunt aici. Nu își mai pot face prieteni imediat. Pretențiile sunt mai mari și va fi mai greu să te reîntorci", spune președintele Asociației Culturale Române Decebal-Traian din Italia.

Dănuț Saboanu spune că venit în vacanță, în România, în fiecare an

  

"Eu am fost în fiecare an. În 32 de ani, n-a fost an în care să nu merg în România, în țara mea natală. Nu este lună în care să nu trimit niște bani cuiva. Nu este an în care atunci când merg în România să nu cheltui minim 2.000 euro.

Vacanțele noastre toate au fost făcute în România. Poate alții au mers la mare, au mers în Maldive, au mers în Spania. Noi, nu. Întotdeauna concediile noastre au fost făcute în România, unde ne-am născut", mai spune Dănuț Saboanu, în emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te”.

Urmărește emisiunea integrală

 

Youtube video image

"România are nevoie de tine, implică-te"

 

Emisiunea face parte din proiectul "România are nevoie de tine, implică-te", finanțat de Departamentul Românilor de Pretutindeni.

Obiectivul general al proiectului este identificarea gradului de informare și interesul cu privire la posibilitățile de implicare a diasporei în viața civică a României, pentru întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara granițelor țării.

Astfel, proiectul își propune identificarea și aprecierea oportunității unor modalități concrete de implicare, cum ar fi votul ca și formă de acțiune civică, dar și găsirea unor modalități de încurajare a românilor plecați să utilizeze mai eficient mijloacele deja existente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel