Specialistul atrage atenția că prognoza în această perioadă este puternic influențată de măsurile luate și conformarea populației cu acestea. Dintre acestea, vaccinarea este cel mai important factor care poate accelera ieșirea din valul 4.
„Majoritatea județelor vor fi sub 3 la mie înainte de sărbători daca trendul actual se menține constant”, a scris medicul pe Facebook.
Acesta spune că deschiderea școlilor în format fizic la o incidență mare, de peste 3 la mie, lipsa de conformare cu măsurile de limitare a pandemiei, relaxarea prematură, haosul politic, toate pot să producă platouri (număr constant de cazuri) înalte.
„Mă îngrijorează faptul că avem județe ca Satu Mare care se mențin într-un platou înalt de mai multe săptămâni”, a mai scris Octavian Jurma pe rețeaua de socializare.
Rafila: Dacă vaccinăm încă 3 milioane până la sfârșitul anului, valurile următoare vor fi diferite
La rândul său, profesorul Alexandru Rafila susține că dacă până la sfârșitul anului se vor vaccina încă 3 milioane de români se va ajunge la un grad de imunitate de 75-80%, ceea ce ar însemna că valurile viitoare ale pandemiei vor fi total diferite de cel de acum.
„Dacă reușim să vaccinăm încă 3 milioane de oameni până la sfârșitul anului, începutul anului viitor, valurile viitoare ale pandemiei vor fi cu totul diferite față de acest val. Nu vor mai fi așa multe cazuri grave, spitalele vor avea capacitate să trateze pacienții, vor fi suficiente medicamente, bineînțeles dacă se vor achiziționa, și nu ne vom mai confrunta cu pericolul opririi vieții sociale și economice și mai ales cu pericolul opririi școlilor, care ne afectează pe toți și mai ales pe copiii noștri”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, la Marius Tucă Show de la Aleph News.
Acesta spune că oamenii trebuie convinși prin dialog, prin responsabilizare „care ține de protecția propriei persoane și de dorința de a reveni la viața normală”, nu prin constrângere.
„3 milioane de persoane vaccinate suplimentar față de cele 7 milioane care sunt în momentul de față aduc undeva la vreo 10 milioane, la care se adaugă cei care au trecut prin boală, eu cred că sunt cam 8 milioane, sigur sunt și situații în care oamenii au fost vaccinați și au trecut prin boală. Dacă se vaccinează 10 milioane de oameni probabil că o să avem o imunitate în jur de 75-80% din populația României”, a mai declarat, la Aleph News, Alexandru Rafila.
Acesta a spus că acest număr se poate atinge dacă până la sfârșitul anului ar fi 50.000 de persoane care se vaccinează zilnic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News