Trenuri blocate din cauza vremii și a căderilor de copaci, între Izvorul Mureș și Izvorul Olt. UPDATE

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

În cursul dimineții de 28 decembrie 2021, vremea nefavorabilă a generat căderi de copaci pe linia de tensiune, pe locomotiva trenului R 4504 care staționează de la ora 5:30 între stațiile Izvorul Mureș și Izvorul Olt, anunță CFR SA.

CFR SA precizează că este afectată circulația a încă 5 trenuri (4503, 407, 4501, 4506 și 366) care staționează în gările adiacente, până la redeschiderea circulației.

În trenul R 4504 se mai găsesc 7 călători.

Personalul de intervenție al Regionalei CF Brașov și două drezine pantograf se află la fața locului și intervin pentru asigurarea gabaritului și repunerea sub tensiune a liniei de contact.

UPDATE.

 Circulația feroviară a fost reluată între Izvorul Mureșului și Izvorul Olt, unde traficul a fost blocat după căderea unor copaci pe linia de contact și întreruperea tensiunii, a anunțat marți CFR.

Compania CFR SA informează că, începând cu ora 9.57, traficul feroviar a fost reluat pe raza Sucursalei Regionale CF Brașov, între Izvorul Mureșului și Izvorul Olt, unde, în cursul dimineții de marți, fenomenele meteorologice severe au provocat căderea copacilor pe linia de contact și întreruperea tensiunii.

Atât trenul R 4504, care circulă pe relația Toplița-Brașov și care a staționat între Izvorul Mureșului și Izvorul Olt, cât și celelalte 5 trenuri afectate de incident, care au staționat în gările adiacente, și-au reluat circulația, urmând să ajungă cu întârziere la destinație.

CFR SA a anunțat că trenul R 4504 a staționat de la ora 5:30 între stațiile Izvorul Mureș și Izvorul Olt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel