Trucuri pentru îngrijirea corectă a plantelor de interior. Iată unde greșiți

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
plante_de_camera
plante_de_camera

Multe plante de interior au nevoie de multă lumină sau apă. Pentru ca plantele de interior să fie viguroase și să rămână sănătoase, trebuie îngrijite corect. Plantele aduc viață în apartamente și îmbunătățesc atmosfera.  Aflați mai multe despre îngrijirea plantelor de interior.

Plantele fără flori sunt potrivite în mod special pentru apartamente, acestea păstrându-și frunzele verzi frumoase pe tot parcursul anului. Pe timpul iernii, plantele cresc mai lent, însă creșterea în interior depinde de locul în care se află, de temperatura din cameră și de îngrijire.

Udarea plantelor de interior: Evitați îmbibarea cu apă, deoarece rădăcinile mor, iar planta nu va mai putea să absoarbă apa și nutrienții. Udați-le doar după ce ați verificat cât de umed este pământul. Se întâmplă deseori ca suprafața pământului să fie uscată, dar la o adâncime de câțiva centimetri acesta să fie umed.

Ștergeți praful de pe frunzele plantelor. Astfel planta poate respira din nou. Pentru aceasta, cel mai bine este să folosiți o cârpă umedă sau produsele de îngrijire a frunzelor. În lunile de iarnă, este necesar să pulverizați apă pe frunze. Astfel veți combate efectele aerului uscat din cauza încălzirii. De asemenea, îndepărtați în mod regulat frunzele și florile uscate. Există tendința ca ciupercile să infesteze părțile uscate ale plantelor.

Furnizarea de nutrienți. Toate plantele au nevoie de azot, fosfat și potasiu, aceștia fiind nutrienți pentru creștere și sănătate, prin urmare fertilizați în mod regulat plantele dumneavoastră de interior. Fertilizatorii pentru plantele cu și fără flori au fost adaptați în mod special cerințelor plantelor de interior. 

Schimbarea regulată a ghivecelor este indispensabilă pentru creșterea unei plante sănătoase. Planta își ramifică rădăcinile în ghiveci o dată cu trecerea lunilor și a anilor, iar ghiveciul devine prea mic. Rădăcinile cresc de-a lungul peretelui ghiveciului, iar creșterea plantei deasupra pământului se reduce. Schimbați ghiveciul plantelor de interior o dată la doi-trei ani, iar în cazul plantelor mai mari o dată la patru-cinci ani, schimbând și pământul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel