Trump spune că SUA va prelua controlul asupra Fâşiei Gaza: "Vom face o treabă bună"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Sursa foto: freepik.com
Sursa foto: freepik.com

Preşedintele american Donald Trump a făcut marţi un anunţ şoc, spunând că vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza distruse de război, o propunere despre care premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat că ar putea "schimba istoria", relatează AFP şi Reuters.

Preşedintele SUA a reiterat, de asemenea, că locuitorii din Fâşia Gaza ar putea merge să trăiască în Iordania sau Egipt, în ciuda opoziţiei din partea acestor ţări şi a palestinienilor înşişi.

"Statele Unite vor prelua controlul asupra Fâşiei Gaza şi vom face o treabă bună cu ea", a declarat preşedintele american la o conferinţă de presă la Casa Albă alături de Netanyahu, referindu-se la teritoriul palestinian drept "un şantier de demolare".

"Vom intra în posesia sa şi vom fi responsabili pentru demontarea tuturor bombelor periculoase care nu au explodat şi a tuturor armelor", a adăugat el, subliniind că Statele Unite vor "nivela zona şi vor scăpa de clădirile distruse" pentru a dezvolta economic teritoriul palestinian.

"O vom dezvolta, vom crea mii şi mii de locuri de muncă şi va fi ceva de care întregul Orient Mijlociu poate fi foarte mândru", a spus Trump. "Văd o poziţie de proprietate pe termen lung, iar asta va aduce o mare stabilitate în acea parte a Orientului Mijlociu", a adăugat liderul de la Casa Albă.

El nu a detaliat modul în care plănuieşte să facă acest lucru, dar a spus că a vorbit cu alte ţări din regiune cărora "le-a plăcut" ideea.

Trump şi-a reiterat dorinţa de a face din Gaza "Riviera Orientului Mijlociu".

Vizibil fericit să-şi afişeze buna înţelegere, chiar dacă cei doi lideri au avut şi dezacorduri, Netanyahu l-a salutat pe Trump drept "cel mai bun prieten pe care Israelul l-a avut vreodată la Casa Albă".

El a spus că se va obţine un acord pentru normalizarea relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Israel, lucru pe care Riadul l-a negat imediat.

"Arabia Saudită îşi va continua fără încetare eforturile pentru înfiinţarea unui stat palestinian independent, cu Ierusalimul de Est drept capitală, şi nu va stabili relaţii diplomatice cu Israelul fără aceasta", a transmis Ministerul de Externe saudit.

Preşedintele SUA a stârnit recent un val de indignare la nivel internaţional propunând "pur şi simplu curăţarea" Fâşiei Gaza şi transferarea locuitorilor săi în locuri "mai sigure" precum Egipt sau Iordania, care sunt ostile ideii.

Dar el sporeşte presiunea şi dă asigurări că va avea câştig de cauză.

Trump urmează să se întâlnească cu regele iordanian Abdullah al II-lea în cursul acestei săptămâni şi a vorbit deja la telefon cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi.

Liderul Hamas, Sami Abu Zuhri, a criticat comentariile lui Donald Trump despre strămutarea palestinienilor, numindu-le o "reţetă pentru haos" în Orientul Mijlociu.

Ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, le-a cerut liderilor lumii să "respecte dorinţele poporului palestinian" de a trăi în Gaza.

Întâlnirea de la Casa Albă are loc în contextul în care se reiau negocierile delicate cu privire la continuarea încetării focului dintre Israel şi Hamas, a cărei primă fază a intrat în vigoare pe 19 ianuarie.

Hamas a anunţat marţi că "au început contactele şi negocierile pentru a doua fază" a armistiţiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel