Într-o locuință din Câmpulung, județul Argeș, o femeie în vârstă de 51 de ani a fost găsită decedată și cu semne de violență. Un individ, presupus a fi soțul acesteia, va fi audiat în legătură cu acest caz, conform informațiilor transmise de IPJ Argeș.
Inițial, polițiștii au fost alertați de o persoană care nu a reușit să ia legătura cu o rudă și se temea că aceasta ar fi decedată în propria locuință. Pompierii argeșeni au intervenit pentru deblocarea ușii de acces în locuință, iar ulterior, polițiștii au descoperit cadavrul femeii în interiorul casei.
Femeia a fost declarată decedată, fără ca doctorii să mai poată face nimic
Suspectul, soțul femeii, s-a prezentat la sediul Secției de Poliție Rurală Voinești din județul Dâmbovița și a fost reținut de către polițiști. Nu existau sesizări anterioare privind un eventual conflict între cei doi soți.
Cercetările sunt în desfășurare sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și a polițiștilor Serviciului Investigații Criminale, conform Mediafax.
Vezi și:
Ea este Daniela, românca decedată recent în Italia: lucra la un azil de bătrâni: „Era o persoană plină de viață, care ajuta oamenii cu mult devotament”
Daniela Sanda este românca decedată în Italia, marți, 18 aprilie pe care o plâng toți cunosuții. Aceasta avea 52 de ani și lucra la azilul de bătrâni 'Contessi Sangalli' din Costa Volpino. Femeia s-a stins din viață într-un accident de circulație pe drumul național 42 la Esine, în Valle Camonica, o zonă deja cunoscută pentru numeroase tragedii.
Daniela era apreciată de directorul instituției, Giancarlo Bonomelli, care o descrie: „Era o femeie plină de viață, entuziastă și energică. Îngrijea și ajuta bătrânii și dacă mai era ceva de făcut nu se dădea în lături, dimpotrivă, mai repara o comodă, un mâner sau o ușă de la vreun dulap. Ne va fi dor de dânsa la toți cei care am lucrat cu ea, și va lipsi enorm tuturor oaspeților și prietenilor noștri.”
Continuă știrea AICI.
-----------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
- https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
- https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
- https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News