Publicitate
"Există tendința de a minimaliza importanța protestelor. La ce sunt bune protestele că nu s-a schimbat nimic?
La ce e bun ieșitul în strada că ăștia tot nu pleacă. Cred că problema se pune greșit. Ce am fi avut fără proteste?
Păi, simplu, o țară confiscată mult mai repede și aproape în totalitate.
O țară în care ei și-ar fi trecut modificările legislative în liniște. Fără să-i arate nimeni cu degetul.
Ori faptul că au fost proteste i-a făcut să se grăbească, să facă mișcări greșite, să manipuleze grosolan pentru că s-au grăbit sub presiunea publică. Și asta i-a făcut să facă greșeli.
Greșeli pe care lumea le VEDE. Protestele au făcut ceea ce trebuie să facă orice protest.
Au expus niște șarlatani care nu s-au ținut de cuvânt nici măcar față de electoratul lor.
Le-au arătat că nu suntem proști și că îi vedem. Acum nu mai au bani de salarii. Iar pensiile se plătesc din împrumuturi, adică din bani pe care nu îi au și pe care îi vor plăti până și nepoții pensionarilor de azi.
Au spus Comisiei Europene că vor îngheța salariile în 2019.
Deci tot ce au oferit ca să cumpere bunăvoința unui popor fără educație financiară se va face apă. Și atunci vom vedea rahatul în marea lui splendoare. Și poate atunci vom începe să nu mai votăm hoți. La aceste concluzii dacă se va ajunge va fi și pentru faptul că s-a protestat. Oricât de puțini am fi, oricând", a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News