Artistul, care este și un cunoscut protestatar, atrage atenția asupra implicării politicului în lupta pentru șefia FRF.
Iată postarea lui Tudor Chirilă:
”Nu aveam de gând să-mi dau cu părerea despre alegerile de la FRF dacă nu vedeam că exisă o mobilizare fără precedent a aparatului de partid și de stat. Liviu Dragnea, părintele României captive, și-a declarat susținerea pe față pentru candidatul Ionuț Lupescu, parafând încă o dată ceea ce știm de mult: că fotbalul este un vehicul politic, sportul în general, și că banii care circulă pe traseul partide-fotbal nu pot rămâne necontrolați. Ionuț Lupescu s-a bucurat și de susținerea Gabrielei Firea, primarul care nu face nimic pentru București, dar care a simțit o nevoie stringentă de a nu abandona linia partidului care, iată, și-a dat seama că așa nu se mai poate, FRF-ul trebuie recuperat, sportul în general. S-a activat și Mitică Dragomir care ne-a explicat mai pe înțelesul nostru că e o luptă între servicii (Burleanu) și Dragnea (Lupescu). Apoi Ionuț Lupescu a mai dat o tură pe la televizunile păpușarilor unde păpușile onorează comenzile de dejectare și gata, campania a luat sfârșit.
”Mi se pare inacceptabil”
Eu nu pot comenta calitățile manageriale ale lui Ionuț Lupescu și respect trecutul lui ca fotbalist pentru că este strâns legat de ultimele bucurii pe care le-am avut ca suporter. Dar scriu textul ăsta pentru că mi se pare inacceptabil să te folosesti susținerea mafiei într-un demers despre care spui că vrea să propună o schimbare radicală.
”Ei sunt proprietarii banilor”
Am avut șansa să ascult următoarea poveste de la Francis Ford Copolla, regizorul imensei serii Nașul: ne-a povestit cum, în timpul filmărilor, John Gotti și-a mutat biroul lângă platoul de filmare și a vrut să-l cunoască pe Coppolla cu orice preț. A trimis o sticlă de whiskey, a încercat să ajungă pe platou în repetare rânduri. Coppola, avertizat de Mario Puzzo, a făcut tot posibilul (și a reușit) să evite întâlnirea. L-am întrebat de ce. În definitiv, era doar o întâlnire. Tudor, mi-a spus, când dai mâna cu ei, când primești ceva de la ei, consideră că le aparții. Filosofia asta nu e departe de felul în care Dragnea și ai lui, partidele politice din România, în general, sunt convinși că banii din taxele românilor le aparțin. Ei nu administrează banii României, ei sunt proprietarii lor. Asta înseamnă pentru ei votul popular. Și de aia au nevoie de fotbal. Pentru că fotbalul este un creator excepțional de solidaritate socială. Iar ei, politicienii, vor să se identifice cu această uriașă posibilă mașină de voturi. Implicarea lor în fotbal nu are legătură cu dragostea pentru sport, pentru că altfel am fi avut zeci și sute de pepiniere finanțate de consiliile județene începând cu anii nouăzeci. Pentru ei fotbalul nu e o formă de incluziune socială a copiilor din zonele sărace ale țării. Nu este nimic altceva decât o sursă de bani negri și o mașină de voturi.
”Sprijinit de oameni care dărâmă”
Ionuț Lupescu ar fi trebuit să se gândească mai bine înainte de a se înrola într-o campanie cu mafia. Pentru că demersul lui stă sub semnul întrebării în condițiile parteneriatului pe care l-a acceptat. EL vorbește despre construcție și schimbare, dar e sprijinit de oameni care dărâmă. Și argumentul profesionalizării lui la UEFA pentru mine nu prea stă în picioare. Scandalurile de corupție ale UEFA și FIFA sunt notorii. Aceste organisme pot da lecții în materie de coruptibilitate astfel că pentru mine, din păcate, ele nu sunt o carte de vizită.
Ce am scris mai sus nu trebuie interpretat în cheia susținerii lui Burleanu. L-am întâlnit o singură dată și am schimbat câteva idei care s-au ciocnit. Știu doar că fotbalul românesc e un sistem putred care probabil e destul de complicat de reformat, mai ales într-o țară fără cultură antrepenorială și unde numai afacerile cu statul sunt norma, emblema succesului de business.
Problema FRF e una fără soluție. Sau a lacului în puț. Pentru că oricât de rău ar fi condus federația Burleanu, (deși sunt multe voci care spun că a întreprins schimbări bune)susținătorii lui Lupescu (oricât de bine intenționat ar fi) îmi dau fiori pe șira spinării și sentimentul nefast al întoarcerii la anii nouăzeci.
Oricum nu prea contează ce credem noi, cei de pe margine, pentru că nu participăm în vreun fel la votul FRF. Doar că la fiecare patru ani noi suntem cei care pierdem. Și vom pierde mereu, atâta timp cât mafia va controla sportul. De oricare culoare politică ar fi ea. Las aici articolul lui Tolontan o radiografie corectă a mizelor luptei pentru FRF.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
