Tudorel Toader pleacă la Strasbourg cu Dăncilă: Vor să-l pună la punct pe Timmermans

Narcis Popa |
Data publicării:

Tudorel Toader a anunţat că va merge cu Viorica Dăncilă la Strasbourg și îi va cere lui Timmermans să depăşească „faza îngrijorărilor" şi să discute punctual.

„Eu m-am întâlnit cu domnia sa de multe ori. I-am cerut şi îi vor cere şi mâine (marţi, n.r.) să depăşim faza îngrijorărilor, preocupărilor, afectarea statului de drept. Să discutăm punctual: soluţia legislativă cutare nu este bună pentru că... poate fi îndreptată prin modificarea X. Adică să depăşim din enunţurile de principiu, dar care nu au o abordare secvenţială documentată. Vom participa la dezbaterile din Parlament", a spus Tudorel Toader la Antena 3. 

Discuţia vine în contextul în care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a criticat, luni, modificarea legilor Justiţiei, afirmând că CE nu va ezita să aducă "în faţa instanţei guvernul român dacă regulile sunt încălcate".

Oficialul european a mai declarat că protestatarii din 10 august nu pot fi definiţi ca fiind "huligani", din imaginile vizionate în acea perioadă reieşind că aceştia au fost paşnici. Timmermans a precizat că anterior că a privit şocat când protestatarii au fost bătuţi atunci în Piaţa Victoriei.

Pe 3 octombrie, Parlamentul European va avea o dezbatere asupra protestelor violente din 10 august, la care este invitat să participe şi premierul Viorica Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel