Tulcea: Una din fetițele dispărute în Dunăre a fost găsită MOARTĂ

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Surorile dispărute în Dunăre, în zona portului Isaccea, de negăsit. Mama celor două minore muncește în Anglia
Surorile dispărute în Dunăre, în zona portului Isaccea, de negăsit. Mama celor două minore muncește în Anglia

ISU Tulcea a anunțat joi dimineață că trupul neînsuflețit al uneia dintre cele două fete căutate de luni în Dunăre a fost găsit. Pompierii continuă căutările. 

"Trupul neînsufleţit al uneia dintre minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea, a fost recuperat și adus la mal”, a anunțat ISU Tulcea.

Conform pompierilor, joi dimineață, prin apel la 112 s-a anunțat prezența unui corp pe Dunăre, la aproximativ 50 de metri de mal și aproximativ 400 de metri în aval de locul dispariției.

Căutările continuă pentru găsirea celeilalte fete dispărute. La acțiune participă 7 subofițeri, dintre care doi scafandri, cu o autospecială de transport scafandri, o ambarcațiune de căutare salvare (SAR), o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD de la ISU Tulcea și doi scafandri de la ISU Constanța.

Cele două surori, de 11 și 12 ani, au fost date dispărute în Dunăre, în preajma localității tulcene Isaccea.

Potrivit ISU Tulcea, apelul de urgență la 112 a fost înregistrat luni, la ora 16.10. Se pare că una dintre fete ar fi căzut în Dunăre, iar sora sa ar fi sărit în apă ca să o ajute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel