"Există ţări din NATO care doresc ca războiul să continue", a apreciat şeful diplomaţiei turce.
"Obiectivul lor este slăbirea Rusiei", a adăugat Cavusoglu, în timp ce negocierile ruso-ucrainene, care ar fi trebuit să continue online de la ultima întâlnire faţă în faţă de la Istanbul la sfârşitul lunii martie, par să se fi blocat.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că ucrainenii "nu încetează să revină asupra a ceea ce s-a căzut de acord".
Turcia acuză: Există ţări membre NATO care doresc un război de durată în Ucraina
Membră NATO şi aliat al Ucrainei, ţară căreia i-a livrat drone de luptă, Turcia încearcă încă de la începutul conflictului din Ucraina să medieze între Moscova şi Kiev.
Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi: pe 10 martie la nivel ministerial în Antalya şi pe 29 martie la Istanbul, potrivit Agerpres.
Autoritățile din Turcia plănuiesc să creeze o companie aeriană separată pentru a transporta turiștii ruși în stațiunile turistice, potrivit unui raport din presa locală citat de BBC.
"Escaladarea conflictului dintre Rusia și Ucraina a dus la probleme în sectorul turistic din Turcia, deoarece ambele piețe au fost foarte importante pentru afaceri", a scris ziarul turc Sabah, citând rapoarte ale agenției ruse de știri Interfax.
Se pare că noua companie aeriană va avea sediul în orașul Antalya, pe coasta mediteraneană a Turciei.
"Datorită acestei companii aeriene, va fi posibil să atragem încă un milion de turiști ruși", precizează publicația.
În plus, Turkish Airlines ar fi convenit cu operatorii turistici ruși să rezerve "blocuri" de locuri pentru turiștii ruși pe zborurile lor, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News