Turcia autorizează vaccinul chinezesc CoronaVac

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
vaccin_covid_vaccin
vaccin_covid_vaccin

Turcia a autorizat miercuri utilizarea vaccinului CoronaVac împotriva coronavirusului, produs de compania chineză Sinovac, şi urmează să-l administreze de joi populaţiei, începând cu personalul din sistemul sanitar, informează AFP şi dpa.

La scurt timp cupă anunţul privind autorizarea de urgenţă acordată de Institutul turc pentru medicamente şi echipamente medicale, ministrul sănătăţii al Turciei, Fahrettin Koca, s-a vaccinat în faţa camerelor de filmat, urmat de membri ai Consiliului ştiinţific turc. "Toată lumea trebuie să fie vaccinată pentru a ne putea întoarce la viaţa de dinainte. Acesta este un vaccin sigur", a declarat Koca.

O campanie de vaccinare la scare amplă va f lansată începând de joi, începând cu personalul din sistemul sanitar de pe întreg teritoriul Turciei, a anunţat ministrul într-o conferinţă de presă.

Turcia a primit la sfârşitul lui decembrie o primă comandă de doze de vaccin de la Sinovac, după ce a afirmat la finalul primelor teste că acesta a fost eficient în proporţie de 91,25%, în pofida absenţei rezultatelor oficiale a testelor din faza trei.

Această rată este mult mai mare decât cea anunţată marţi de Institutul Butantan, însărcinat cu producţia acestui vaccin în Brazilia şi care a susţinut că vaccinul celor de la Sinovac a demonstrat o eficacitate globală de 50,38% împotriva COVID-19 în urma testelor clinice.

Indonezia, care a început miercuri să vaccineze cu doze CoronaVac a anunţat la rândul său o rată de eficacitate de 65,3% la finalul testelor din faza trei.

În afară de acest vaccin, Turcia negociază cu laboratorul german BioNTech pentru achiziţionarea a 4,5 milioane de doze şi altor 30 de milioane opţional din vaccinul produs de acesta în colaborare cu Pfizer.

Turcia, care numără circa 83 de milioane de locuitori, a înregistrat până acum peste 2,3 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care peste 23.000 s-au soldat cu deces. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel