Un român susține că a fost la un pas să fie jefuit în Bulgaria, după ce o mașină a încercat să-l oprească forțat. El povestit toată pățania pe grupul de Facebook "Forum Grecia".
"O mașină a încercat să ne oprească forțat, între localitățile Kutsina și Petko Karavelovo (Bulgaria) acum 2 ore (în jurul orei 3 dimineața), și apoi credem că a venit după noi, dar nu știm exact pentru cât timp... i-am pierdut urma repede. Aveți grijă!
Mai exact: eram in urcare, pe un drum cu 2 benzi (1+1) într-o zonă pustie. Pe banda noastră se apropia de pe contrasens mașina respectivă, fără să reacționeze la claxoane și flashuri. În timp ce am ocolit-o repede prin stânga mea, ea deja incepuse să se poziționeze de-a curmezișul drumului. Dacă mergeam ceva mai incet, intra în noi.
O persoană era deja afară din mașină gesticulând, până să o evităm complet. Cred că era gata de ieșit. Nu am putut vedea nici marca, nici număr, nimic. Și forma îmi e neclară, deși tind spre ceva gen papuc", este mesajul postat de român.
Românii au reacționat rapid: "E la fel ca pe vremuri"
Comentariile nu au întârziat să apară. Unii dintre utilizatorii grupului susțin că s-au mai întâmplat astfel de incidente, în timp ce alții spun că este imposibil să se mai întâmple așa ceva în 2021.
Iată doar câteva dintre comentarii:
"De la ce agentie din Romania faceti parte si vreti sa neconvigenti sa petrecem concediu pe litoralul Romanesc cu 80 de euro pe noapte si mancare la restaurant din 2019?"
"Merg frecvent in Bulgaria, atat ziua cat si noaptea. Am mers cu masina, cu moto chiar si cu bicicleta, de multe ori pe drumuri mici, in zone izolate. Nu am avut niciun astfel de incident. Ma simt mai in siguranta in Bulgaria decat in Romania."
"Ăștia care râdeți și faceți caterinca.... Nu va doresc sa pățiți asa ceva. Anul trecut jumătate din Bulgaria am fugit cu 200km/h de o mașină care după ce ne-a depășit a blocat drumul în fata noastră iar după ce am reușit sa îl ocolim s-a ținut după noi mult și bine"
"Fica mea a pățit la fel anul trecut... Deci nu sunt povesti cum ar spune unii... Dacă nu sa intamplat unora asta nu înseamnă că pericolul tâlhăriei pe Bulgaria a dispărut.. Năravul din fire n are le cuire... Asa și cu Bulgarii..."
"Am patit-o si noi in urma cu ceva ani. Eram in BG, pe drum de noapte spre Thassos. Drum de munte, curbe fara vizibilitate, nopte, pustiu, dreapta panta, stanga prapastie. Doua camioane ne-au bagat la mijloc, noi fiind cu doua autoturisme. Si a urmat niste minute bune de sicane. Nu ne lasau nici in fata nici in urma. Apelul la 112 s-a lasat cu un raspuns al unei bulgaroaice care nu stia engleza. In final am ajuns la un giratoriu, o benzinarie, etc si am depasit. O experienta pe care nu o voi uita"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News