Conform celui mai nou bilanţ, anunţat de autorităţile ucrainene, doi militari ucraineni au fost ucişi, iar alţi patru sunt spitalizaţi în urma confruntărilor cu insurgenţi separatişti proruşi în regiunile Lugansk şi Doneţk. Acesta este cel mai grav bilanţ al victimelor înregistrat în Donbas în ultimele 30 de zile. În ultimele 24 de ore au fost semnalate peste 70 de încălcări ale armistiţiului.
Uniunea Europeană va oferi asistenţă umanitară Ucrainei, a comunicat Comisia Europeană, potrivit site-ului 20Minutes.fr.
"Vom susţine pregătirea Ucrainei pentru toate scenariile posibile", a transmis Comisia Europeană. România, Slovenia, Irlanda şi Austria vor furniza Ucrainei măşti medicale, mănuşi sterile, generatoare electrice, antibiotice şi dezinfectaţi. Franţa va trimite sute de corturi, saltele, pături, saci de dormit, un spital mobil de 500 de locuri şi 3.000 de combinezoane de protecţie faţă de atacuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare.
Boris Johnson: "Ne aflăm în pragul unui război în Europa"
Boris Johnson susține că trecem printr-un „moment istoric foarte periculos”. Premierul a găzduit în prezent o conferinţă de presă cu preşedintele ucrainean .
Boris Johnson crede că ne aflăm acum într-un „moment foarte periculos al istoriei”, deoarece „ne aflăm în pragul a ceea ce ar putea fi un război în Europa”.
„Toată lumea de la această conferinţă vrea să fie unită pentru sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina”, a spus el.
Adresându-se preşedintelui ucrainean, Johnson a adaugat că este „mai vital ca niciodată să fim alături de dumneavoastră”.
Premierul a mai spus că n-ar trebui să mai fie permis ca Europa să fie şantajată de Rusia, scrie publicația The Telegraph, preluat de Mediafax.
Cancelarul Germaniei: În Europa persistă riscul unui război
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a avertizat sâmbătă, la Conferinţa pentru Securitate de la München, că riscul unui război persistă în Europa, îndemnând Rusia să opteze pentru o soluţie diplomatică în criza cu Ucraina.
"În Europa există din nou ameninţarea unui război. Iar acest risc nu a fost încă eliminat. Singura modalitate de a opri dinamica de criză este prin negocieri", a afirmat Olaf Scholz, citat de site-ul Web.de.
"Aspiraţia este să existe cât mai multe acţiuni diplomatice, fără însă a fi naivi. Nu trebuie să ne facem iluzii, nu sunt aşteptate rezultate rapide", a adăugat Olaf Scholz.
"Încă există mici posibilităţi care permit acţiuni diplomatice. Disensiunile trebuie discutate în cadrul negocierilor şi există şanse să reuşim", a subliniat cancelarul Germaniei, denunţând însă mobilizarea masivă de trupe ruse la frontierele Ucrainei.
Olaf Scholz a reafirmat că, aşa cum i-a transmis preşedintelui rus Vladimir Putin, orice atac împotriva Ucrainei va genera "costuri mari pentru Rusia, de tip politic, economic şi geostrategic".
Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească imediat Ucraina
Ministerul de Externe de la Berlin le-a cerut sâmbătă cetăţenilor germani să părăsească imediat Ucraina, în contextul creşterii tensiunilor ruso-ucrainene, informează Reuters.
'Cetăţenii germani sunt îndemnaţi să părăsească Ucraina acum', a transmis Ministerul de Externe.
'O confruntare militară este posibilă în orice moment', a avertizat diplomaţia germană.
Şi alte ţări, printre care SUA şi Marea Britanie, le-au cerut cetăţenilor lor să părăsească de îndată teritoriul Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News