Potrivit primarului, care s-a adresat online pe Centrul Media din Ucraina, un pod care ducea spre Kiev a fost distrus de forţele ruse, în timp ce un alt pod pietonal, aflat sub foc constant, s-ar putea prăbuşi, împiedicând înfiinţarea de coridoare umanitare pentru evacuarea civililor.
''Oraşul este în cenuşă'', a spus Atroşenko, precizând că autorităţile locale se străduiesc să scoată răniţii grav pentru a putea fi operaţi.
Potrivit primarului, este vorba de 44 de persoane, militari şi civili, între care trei copii. El a mai spus că peste 200 de civili au fost ucişi şi că în oraş mai sunt aproximativ 120.000 de locuitori, faţă de peste 280.000 înainte de invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie.
Explozii puternice în apropierea orașului Lviv din vestul Ucrainei
Autoritățile din regiunea Lviv din vestul Ucrainei au raportat sâmbătă trei explozii puternice în apropierea orașului, potrivit Reuters.
Autoritățile au recomandat populației să se adăpostească.
„Au avut loc trei explozii puternice lângă Lviv din direcția Kryvchytsy, acum există o avertizare de raid aerian, așa că păstrați-vă calmul și adăpostiți-vă”, a anunțat guvernatorul regional Maksym Kozytskyy într-o postare online, referindu-se la o zonă de la periferia orașului.
Mai mulți martori citați de Reuters au spus că văzut un fum negru care se ridica din partea de nord-est a orașului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News