Publicitate
"Există un acord. Ca întotdeauna în G7, liderii iau o decizie, iar tehnicienii lucrează apoi pentru a o implementa", pentru a se asigura că aceasta respectă "legislaţia", "regulile finanţelor publice" şi "capacităţile financiare ale fiecărui stat", a explicat aceeaşi sursă.
"Va exista unanimitate în G7 când va fi vorba despre utilizarea acestor active îngheţate pentru a ajuta Ucraina să se reconstruiască", a declarat anterior John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe.
Ideea de a acorda Ucrainei până la 50 de miliarde de dolari (46,13 miliarde de euro) prin împrumuturi garantate din profiturile obţinute din cele circa 300 de miliarde de dolari de active ale Băncii Centrale Ruse îngheţate de Uniunea Europeană şi ţările G7 nu avea consens în rândul membrilor G7.
"Aceasta este în principal o iniţiativă americană. Împrumutul va fi rambursat din profiturile obţinute din activele ruse îngheţate", mai arată sursa citată.
"Totuşi, dacă dintr-un motiv sau altul activele ruse vor fi dezgheţate sau profiturile din acestea nu vor mai fi suficiente pentru a finanţa împrumutul, va trebui discutată repartizarea acestei sarcini", a adăugat sursa.
"Am stabilit principiile acestei repartizări, iar acum tehnicienii trebuie să ajungă la o înţelegere asupra contractului final", a subliniat Palatul Elysee, considerând acest acord "foarte semnificativ".
Una dintre întrebări este, de exemplu, legată de garanţiile acestui împrumut, "care este în principal american, dar poate fi completat cu fonduri europene sau contribuţii naţionale", a detaliat preşedinţia franceză.
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să sosească joi dimineaţa în Italia pentru a participa la summitul G7. El va avea, de asemenea, întâlniri bilaterale vineri cu Papa Francisc şi cu preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News