Un început de retragere a soldaţilor ruşi de la graniţa cu Ucraina, informaţie menţionată marţi de Moscova,"ar fi un lucru pozitiv", dar "nu am verificat în acest stadiu" implementarea sa, a adăugat liderul de la Casa Albă. Dimpotrivă, a adăugat preşedintele american, aceste trupe, evaluate acum la "peste 150.000", rămân într-o "poziţie ameninţătoare".
Preşedintele democrat a alternat, în acest scurt discurs, mesajul de fermitate cu cel de deschidere."Cetăţeni ai Rusiei, nu sunteţi duşmanii noştri", a spus Joe Biden, asigurând că nici SUA, nici NATO nu constitue o "ameninţare" pentru această ţară.
"Există modalităţi reale de a aborda preocupările noastre de securitate", a adăugat el în legătură cu Rusia.
Biden susţine că o invazie rămâne posibilă, dar trebuie date şanse diplomaţiei
Joe Biden a avertizat însă că sunt pregătite sancţiuni occidentale împotriva Rusiei în cazul în care aceasta invadează Ucraina.
Aceste măsuri "puternice" vor pune în special "presiune asupra celor mai mari şi mai importante instituţii financiare şi asupra industriilor cheie", a adăugat preşedintele Statelor Unite.
El a reafirmat, de asemenea, că gazoductul controversat Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania, nu va fi dat în funcţiune în cazul unui atac rusesc.
Preşedintele Biden a mai spus că este "gata să răspundă" oricărui "atac asimetric" împotriva Statelor Unite sau a aliaţilor săi din NATO, inclusiv celor de natură cibernetică, potrivit Agerpres.
Dacă invadează Ucraina, Rusia "şi-ar aduce prejudicii" a mai declarat preşedintele american, asigurând că occidentalii sunt "mai uniţi şi mai hotărâţi ca niciodată" să îşi apere "valorile" în faţa ameninţării pe care o reprezintă Moscova.
Putin: Rusia vrea dialog cu SUA şi NATO
Rusia vrea să continue negocierile cu SUA şi Alianţa Nord-Atlantică pe tema măsurilor în sensul controlului armamentului şi creşterii transparenţei privind activităţile militare, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, după întâlnirea pe care a avut-o cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
"Există, în răspunsurile transmise de NATO şi SUA privind garanţiile de securitate, puncte pe care Rusia vrea să le discute, inclusiv revizuirea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) şi transparenţa militară", a declarat Vladimir Putin, conform agenţiei RIA Novosti.
"Rusia nu vrea război, de aceea am propus discuţiile pe tema garanţiilor de securitate. Dar Rusia nu poate asista cu ochii închişi la modul arbitrar în care Statele Unite şi NATO interpretează principiile indivizibilităţii securităţii", a adăugat liderul de la Kremlin, subliniind, potrivit BBC, că NATO nu îşi poate consolida propria securitate în detrimentul ţărilor vecine.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News