Oficialul ucrainean argumentează că în incidentul filmat, soldaţii ucraineni s-au apărat împotriva ruşilor care pretindeau că se predau, relatează France Presse.
Mediatorul Dmitro Lubîneţ a declarat că "extrasele video" prezentate de Moscova ca dovadă că Kievul a executat prizonieri de război ruşi arată de fapt că soldaţii ruşi "folosind predarea prefăcută", "au comis o crimă de război deschizând focul asupra forţelor armate ucrainene".
Soldaţii ruşi ucişi în acest incident "nu pot fi, prin urmare, consideraţi prizonieri de război", a adăugat el pe Telegram. "Cei care vor să folosească protecţia dreptului internaţional pentru a ucide trebuie să fie pedepsiţi", a adăugat el.
Rusia a acuzat vineri Ucraina că a executat peste zece dintre soldaţii săi care au depus armele, denunţând o "crimă de război", pe baza unor înregistrări video postate pe reţelele sociale.
În primul video, care pare să fi fost filmat de un soldat ucrainean într-o zonă de luptă, o duzină de presupuşi militari ruşi ies unul după altul dintr-un adăpost, cu mâinile în aer, şi se întind cu faţa la pământ la ordinul ucrainenilor care îi ţin sub ameninţarea armelor, aminteşte AFP.
Videoul se termină brusc când o ultimă siluetă întunecată iese din adăpost şi răsună împuşcături. Un alt video filmat cu drona arată o duzină de cadavre întinse în bălţi de sânge, dintre care unul pare să fi fost lovit în cap. AFP nu a putut confirma din sursă independentă autenticitatea acestor înregistrări video.
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că ele arată "uciderea deliberată şi metodică" a soldaţilor ruşi prizonieri. Comitetul de Investigaţii al Rusiei a anunţat că a deschis o anchetă.
Ministerul rus de Externe a cerut ca "organizaţiile internaţionale să condamne această crimă şocantă" şi să iniţieze o anchetă.
Un purtător de cuvânt al ONU la Kiev a declarat vineri pentru AFP că organizaţia "este la curent cu aceste videouri şi le examinează".
Centrala nucleară din Ucraina bombardată. ONU avertizează: Nu vă jucaţi cu focul!
Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, aflată sub controlul Rusiei, a fost zguduită, duminică, de bombardamente.
Organismul ONU de supraveghere nucleară a care a avertizat că astfel de atacuri riscă să producă o catastrofă nucleară majoră, relatează Reuters.
Peste o duzină de explozii au zguduit cea mai mare centrală nucleară din Europa sâmbătă seară şi duminică, a declarat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Moscova şi Kievul se acuză reciproc pentru bombardarea obiectivului, notează Reuters.
"Veştile de ieri de la echipa noastră şi de azi dimineaţă sunt extrem de tulburătoare", a spus Rafael Grossi, şeful AIEA, a cărui echipă pe teren a anunţat pagube la unele clădiri, sisteme şi echipamente ale centralei atomo-electrice.
"Explozii s-au produs în locul acestei mari centrale nucleare, ceea ce este complet inacceptabil. Oricine se află în spatele lor trebuie să le pună capăt imediat. După cum am mai spus-o de multe ori înainte, nu vă jucaţi cu focul!", a adăugat el.
Bombardarea repetată a centralei din Ucraina, pe care Rusia a luat-o sub control la scurt timp după invazia ei din februarie, stârneşte îngrijorări asupra posibilităţii producerii unui accident major la doar 500 km de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobâl din 1986.
Centrala nucleară Zaporojie furniza aproximativ o cincime din energia electrică a Ucrainei înainte de invazia Rusiei la 24 februarie şi a fost forţată să opereze pe generatoare de rezervă de mai multe ori. Ea are şase reactoare de concepţie sovietică VVER-1000 V-320 răcite şi moderate cu apă şi care conţin uraniu 235.
Reactoarele sunt închise, dar există riscul supraîncălzirii combustibilului nuclear dacă electricitatea pentru sistemele de răcire este întreruptă. Bombardamentele au rupt în mod repetat liniile electrice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News