„Oricine controlează insula poate în orice moment să blocheze deplasarea de nave civile din toate direcţiile spre sudul Ucrainei”, a spus Kirilo Budanov într-o intervenţie televizată.
Reluarea luptelor în ultimele zile în jurul Insulei Şerpilor ar putea deveni o bătălie pentru control asupra coastei de vest a Mării Negre, potrivit unor oficiali din domeniul apărării, în condiţiile în care forţele ruse luptă pentru a avansa spre nordul şi estul Ucrainei.
Oleksandr Motuzianik: Rusia încearcă să-şi sporească prezenţa militară în Insula Şerpilor
Joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzianik, a declarat că Rusia încearcă să-şi sporească prezenţa militară în Insula Şerpilor pentru a bloca comunicaţiile maritime ale Ucrainei.
Ministerul Apărării rus declarase anterior că a reuşit să dejoace planurile ucrainene privind recucerirea Insulei Şerpilor în ajunul zilei de 9 mai, dată la care Rusia a marcat ziua victoriei împotriva Germaniei naziste, provocându-i pierderi grele, conform media de stat ruse.
Ucraina a anunţat la rândul său succese repurtate în zona insulei, postând videoclipuri cu distrugerea de tehnică militară rusă, corvete şi instalaţii terestre, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News