Ucraina: Washintonul dă asigurări că nu are ''nicio divergenţă'' cu europenii

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Canada și Australia își vor închide temporar ambasadele de la Kiev 
Canada și Australia își vor închide temporar ambasadele de la Kiev 

Statele Unite au afirmat luni că nu au "nicio divergenţă" cu europenii cu privire la sancţiunile fără precedent care vor fi impuse Rusiei în cazul unei invazii a Ucrainei şi nici cu privire la urgenţa ameninţării, notează AFP.

"Nu există ambiguitate", "nu există nicio divergenţă", a spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane Ned Price în faţa presei, scrie Agerpres. "Noi ştim asta şi, mai ales, Federaţia Rusă o ştie", a insistat el, în timp ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a îndemnat mai devreme la evitarea reacţiilor "alarmiste".

Europenii au fost iritaţi în ultimele zile de acest presupus alarmism al americanilor, care par să judece o ofensivă rusă ca potenţial iminentă.

Întrebat despre aceste lecturi disonante, Ned Price a răspuns: "nu vedem divergenţele despre care vorbiţi".

"Ameninţarea pe care o constatăm este clară nu doar pentru noi, ci este clară pentru toţi observatorii", a adăugat el.

El a spus că şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, luni dimineaţă, apoi preşedintele Statelor Unite, luni după-amiază, au fost în contact cu liderii europeni pentru a pune la punct "răspunsul scris" la cerinţele Moscovei pe care Washingtonul trebuie să îl înmâneze ruşilor "săptămâna aceasta".

"Dacă un singur soldat rus trece frontiera" ucraineană, "este o invazie reînnoită", a avertizat purtătorul de cuvânt. "Ar provoca un răspuns rapid, sever şi unit din partea Statelor Unite şi a aliaţilor noştri", a avertizat el, în pofida informaţiilor despre dezacorduri în cadrul NATO cu privire la amploarea acelui răspuns, în special din partea Germaniei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel