Până la ora locală 06:00 (04:00 GMT), 35 de oameni, inclusiv doi copii, au fost răniţi, a spus el. Nu este clar dacă Kliciko se referea doar la civili, notează Reuters.
Fostul campion mondial de box la categoria grea, devenit primar al Kievului, a adăugat că momentan nu există o prezenţă militară rusă importantă în Kiev, dar a adăugat că sunt active grupuri de sabotori.
Forţele armate ucrainene au anunţat că au cauzat pierderi semnificative trupelor ruse de la începutul invaziei Rusiei asupra Ucrainei, informează sâmbătă dpa.
Aproximativ 200 de ucraineni, inclusiv trei copii, ucişi de la începutul invaziei Ucrainei
Cel puţin 198 de ucraineni, inclusiv trei copii, au fost ucişi în urma invaziei ruse a Ucrainei, a declarat sâmbătă şeful Ministerului Sănătăţii din Ucraina, citat de agenţia de presă Interfax.
El a spus că 1.115 persoane au fost rănite, inclusiv 33 de copii, scrie Reuters.
Nu este clar dacă se referă doar la victimele civile.
Potrivit The Guardian, sâmbătă dimineața, luptele au fost reluate în Sumy, în nord-estul Ucrainei, și la Kiev.
În altă ordine de idei, Olanda a anunțat că va trimite în Ucraina 200 de rachete antiaeriane.
Zeci de răniţi, inclusiv copii, după luptele din timpul nopţii de la Kiev
Circa 3.500 de soldaţi ruşi au fost ucişi şi alţi 200 au fost capturaţi, a anunţat sâmbătă dimineaţa Ministerul Apărării al Ucrainei.
De asemenea, 14 avioane militare, 8 elicoptere, 102 tancuri şi mai mult de 530 de alte vehicule militare au fost distruse.
Cifrele prezentate de ambele părţi aflate în conflict nu pot fi verificate din surse independente, subliniază dpa, titrează Agerpres.
Forţele militare ruse au lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei - terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News