Elena Udrea: "Suntem la justiție, nu suntem la biserică"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Elena Udrea
Elena Udrea

„Suntem la justiție, nu suntem la biserică”, spune Elena Udrea despre faptul că a adresat blesteme la adresa judecătoarei care a condamnat-o la 8 ani de închisoare cu executare.

„Nu mai sunt singură, ca acum cinci ani, când puteam lupta ca un haiduc. Acum am responsabilitatea unui copil. Mă lupt și pentru el, nu numai pentru mine”, spune Elena Udrea.

Referitor la faptul că a blestemat-o pe judecătoarea care a decis sentința de opt ani de executare, Udrea a afirmat că „suntem la justiție, nu suntem la biserică”.

„Înainte de momentul acela, tatăl unei dintre fetițele care au fost omorâte de către șoferița beată a blestemat la televizor judecătoarea care a eliberat-o. Adică oamenii mai au și astfel de sentimente când este vorba de un copil. Evident, sunt emoțiile cuiva care crede în Dumnezeu. Până la urmă, oamenii care nu cred în Dumnezeu de ce s-ar speria de blesteme?”, conchide Udrea.

Elena Udrea a făcut declarațiile la la Curtea de Apel București, care judecă solicitarea DNA de a o plasa sub control judiciar.

„O blestem să simtă copiii ei ce simt copiii mei”, a spus Udrea la Antena 3, potrivit jurnalistei Mihaela Bîrzilă de la acest post.

Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, iar fiica președintelui Traian Băsescu, Ioana, la 5 ani de închisoare, în primă instanță, în dosarul privind campania electorală din 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel