Elena Udrea şi Alina Bica pot fi extrădate şi în lipsa unui tratat bilateral cu România, în baza unei convenţii internaţionale la care Costa Rica este parte și s-a angajat să nu acorde azil politic celor acuzaţi de corupţie, scrie adevarul.ro.
Documentul pe care l-au ignorant Udrea și Bica este Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, adoptată de ONU la New York, pe 31 octombrie 2003 - Convenţia de la Merida.
De asemenea, Radu Mazăre, fugit în Madagascar, poate fi extrădat. Convenţia descrie ca fiind acte de corupţie următoarele fapte: darea şi luarea de mită (atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat), deturnarea de fonduri publice, traficul de influenţă, abuzul în funcţie, îmbogăţirea ilicită, spălarea de bani, tăinuirea şi obstrucţionarea justiţiei. Instituţia care gestionează şi monitorizează implementarea Convenţiei este Biroul ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), cu sediul la Viena.
Deci, cum Elena Udrea, Alina Bica şi Radu Mazăre sunt acuzaţi de infracţiuni prevăzute în Convenţie, pot fi extrădați dacă statul român ar face demersurile necesare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News