UE și NATO, avertisment către Rusia: ''Consecinţe grele'' în cazul unei agresiuni

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

NATO şi UE au avertizat ieri Rusia cu privire la "consecinţele grele" pe care le-ar putea suferi în cazul unei intervenţii militare în Ucraina, după ce au respins veto-ul Rusiei asupra posibilei aderări a Kievului la Alianţă, notează AFP.

 

"Orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei va avea consecinţe grele şi un cost ridicat ca răspuns", au afirmat cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE, reuniţi într-un summit la Bruxelles, scriea Agerpres. De asemenea, aceștia au ajuns la niște concluzii, adoptate în unanimitate după câteva ore de discuţii cu uşile închise privind posibilele sancţiuni economice europene.

"Orice nouă agresiune împotriva Ucrainei va avea consecinţe grave, iar preţul de plătit va fi mare", a adăugat NATO într-o declaraţie publicată simultan cu poziţia adoptată de liderii UE.

"Nu vom face compromisuri cu privire la dreptul Ucrainei de a-şi alege propria cale, la dreptul NATO de a-i proteja şi apăra pe toţi membrii săi şi la faptul că NATO are un parteneriat cu Ucraina", a declarat și secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, după o întâlnire la sediul Alianţei cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

 

Apel la "încurajarea eforturilor diplomatice" 



Rusia cere ca NATO să renunţe "oficial" la decizia din 2008 de a deschide uşa pentru aderarea Ucrainei şi Georgiei, o linie roşie pentru Kremlin. De asemenea, Rusia i-a înmânat miercuri adjunctului secretarului de stat american pentru Europa, Karen Donfried, o listă de "propuneri" privind garanţiile legale cerute NATO în cursul vizitei sale la Moscova.

Jens Stoltenberg a respins joi solicitarea Moscovei şi liderii UE, dintre care 21 sunt membri NATO, şi-au arătat hotărârea de a nu se da înapoi şi au îndemnat Moscova să dialogheze cu Kievul.

Cei 27 au lansat un apel la "încurajarea eforturilor diplomatice" cu Moscova în cadrul "formatului Normandia", mai scrie AFP, preluată de Agerpres.

 

Putin vrea negocieri 'imediate' cu NATO şi SUA privind securitatea Rusiei

 

De cealaltă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi negocieri "imediate" cu NATO şi SUA privind garanţiile pe care trebuie să le primească Rusia pentru securitatea sa, pe fondul tensiunilor cu Ucraina, relatează AFP, scrie Agerpres. 

"Vladimir Putin a subliniat necesitatea lansării imediate de negocieri cu SUA şi NATO pentru a defini garanţiile judiciare pentru securitatea ţării noastre, în scopul excluderii extinderii viitoare a Alianţei la Est şi a desfăşurării de sisteme de armament care ameninţă Rusia în Ucraina şi alte state vecine", a informat Kremlinul într-un comunicat după o discuţie între preşedintele rus şi omologul său finlandez, Sauli Niinisto.

Cu prilejul unei videoconferinţe de la începutul lui decembrie, preşedintele rus i-a cerut omologului său american Joe Biden garanţii juridice pentru a exclude orice nouă extindere a NATO, în contextul în care Moscova estimează că occidentalii, deschizând Alianţa pentru ţări din Europa de Est şi fosta URSS, şi-au încălcat promisiunile făcute după căderea fostei Uniuni Sovietice.

În acest sens, Rusia consideră o eventuală aderare a Kievului la NATO o linie roşie. Rusia a anexat deja peninsula ucraineană Crimeea, drept reacţie la revoluţia pro-occidentală în 2014.

Rusia este în prezent suspectată în Occident că pregăteşte o nouă invazie a Ucrainei şi că desfăşoară forţe considerabile la frontiera lor comună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel