ULTIMĂ ORĂ. Când a ucis-o pe Alexandra. Ce spun procurorii

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Au fost extinse cercetările în cazul crimelor de la Caracal. Dincă Gheorghe este acum acuzat și de omor calificat, potrivit procurorilor DIICOT. 

"S-a dispus extinderea acțiunii penale față de inculpatul Dincă Gheorghe și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat constând în aceea că, la data de 25 iulie 2019, în jurul orelor 12, la domiciliul său din municipiul Caracal, ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise.În scopul exploatării sexuale o sechestrase la domiciliul său și o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, transportarea, și adăpostirea minorei prin constrângere, răpire și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra. Inculpatul este o persoană cu o constituție fizică masivă în fața căruia o minoră de 15 ani nu a avut practiv nicio șansă să se apere, totul în scopul exploatării sale sexuale. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului, în cenușa aflată într-un butoi metalic au fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate și dinți de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănțișor, alte două fragmente de lănțișoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum și o bucată similară unei monturi de inel ce prezenta urme de ardere. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparținând fiicei sale.(...) Inclupatul a declarat că a reacșionat, suprimându-i viața atunci când a surprins-o cu telefonul în mână", a declarat procurorul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel