Ultima seară de petrecere în Marea Britanie înainte de lockdown. Tinerii au umplut puburile (VIDEO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat miercuri, 4 noiembrie, cu o majoritate covârşitoare, intrarea Angliei în al doilea lockdown pentru a ţine sub control pandemia de COVID-19, măsură care va rămâne în vigoare 30 de zile.

Cum decizia urma să fie pusă în aplicare la ora 0.00, britanicii au profitat de ultima seară de „libertate”.

Tinerii au umplut puburile, au petrecut pe străzile din marile orașe, iar la Liverpool au existat și confruntări cu poliția!

 

După patru ore de dezbateri, parlamentarii britanici au aprobat, miercuri, cu 516 voturi pentru şi 38 de voturi împotrivă, planul prezentat de premierul Boris Johnson.

 

Toate magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele din Anglia s-au închis

 

Începând de joi, ora locală 0.00, toate magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele din Anglia s-au închis până la 2 decembrie, când expiră noul lockdown.

 

După anunțul oficial, mii de persoane s-au revărsat în puburi și baruri pentru a sărbători ultima noapte înainte de intrarea în blocaj. Iar patronii, obligați să închidă la ora 22.00, au redus prețul berii, în încercarea de a o vinde mai repede, relatează Știrile PRO TV.

Altfel, riscau să verse proviziile la canal! În Londra, zona Soho, în West End, s-au strâns sute de oameni, iar cozile lungi de la baruri se întindeau până în stradă. Ptrecăreții au ieșit în număr mare și la Leeds, Birmingham, Hull ori Reading.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel