Ultimul val de coronavirus pune în pericol tratamentul bolnavilor de cancer în Italia

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Fotografie creată de MART PRODUCTION, de la Pexels
Fotografie creată de MART PRODUCTION, de la Pexels

Ultimul val de cazuri de COVID-19 în Italia creşte presiunea asupra spitalelor şi pune în pericol tratamentul a aproximativ 11 milioane de bolnavi de cancer, a declarat marţi o asociaţie medicală, relatează dpa.

"Amânarea intervenţiilor chirurgicale poate duce la dezvoltarea de tumori în stadii mai avansate, cu mai puţine şanse de vindecare", a avertizat Federaţia Medicilor Oncologi, Cardiologi şi Hematologi (FOCE) din Italia într-un comunicat publicat pe site-ul său, scrie Agerpres. 

FOCE a precizat că spitalele din Italia au suferit din cauza lipsei de investiţii şi a nivelurilor insuficiente de personal, şi a avertizat că scenariul actual începe să semene cu cel din primele luni ale anului 2020.

Ca urmare a pandemiei de coronavirus, internările non-COVID în spitale au scăzut cu 1,3 milioane în 2020 comparativ cu anul precedent, a mai spus federaţia.

"În 2021, unele dintre aceste activităţi spitaliceşti au fost recuperate, însă situaţia actuală marchează o regresie dramatică", a declarat preşedintele FOCE, Francesco Cognetti, într-un comunicat.

Sistemele de sănătate, suprasolicitate din nou



Sistemele de sănătate din Europa sunt încă o dată suprasolicitate ca urmare a răspândirii rapide a variantei Omicron de coronavirus după perioada sărbătorilor, cu numeroşi membri ai personalului sanitar bolnavi sau în autoizolare, în timp ce experţii prezic că vârful ultimului val al pandemiei nu a fost încă atins.

În Italia, problema angajaţilor sanitari infectaţi - peste 12.800 conform datelor publicate săptămâna trecută - este agravată de suspendarea medicilor, a asistenţilor medicali şi a personalului administrativ care nu este vaccinat şi reprezintă peste 4% din totalul forţei de muncă din domeniul sanitar.

Pe 7 ianuarie, militari britanici au fost desfăşuraţi la Londra pentru a susţine sistemul de sănătate al Regatului Unit (NHS) afectat de lipsa de personal din cauza COVID-19.

Italia a înregistrat 139.265 de decese asociate COVID-19 după izbucnirea epidemiei în această ţară în februarie 2020 şi a raportat 7,55 milioane de cazuri de infectări până în prezent. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel