Un bărbat a OTRĂVIT fântâna din sat pentru a-și UCIDE soția

Narcis Popa |
Data publicării:

Un bărbat din comuna Costuleni, județul Iași, este bănuit că a turnat otravă în fântâna satului, pentru a-și ucide soția. Polițiștii au fost alertați de o vecină.

Bărbatul de 54 de ani din comuna Costuleni este bănuit de polițiști că a pus otravă, în septembrie, într-o fântână pentru a-și otrăvi soția.

Polițiștii au fost sesizați de o vecină a bărbatului, care l-a văzut turnând ceva în fântână.

Puțul a fost curățat, însă la sfârșitul săptămânii trecute oamenii au văzut că apa și-a schimbat din nou culoarea.

„La data de 8 septembrie am fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi aruncat o substanță necunoscută într-o fântână din comuna Costuleni. De asemenea, la data de 1 noiembrie am fost sesizați despre aruncarea unei substanțe necunoscute în aceeași fântână din comuna Costuleni. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de infectare a apei. În referire la prima sesizare, putem preciza faptul că un bărbat din comuna Costuleni este bănuit de comiterea faptei", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Ioana Bîlea.

Oamenii din sat spun că bărbatul ar fi vrut să își omoare soția pentru că intenționa să-l părăsească, însă nu s-a gândit că fântâna din care lua apă femeia era folosită de mulți alți oameni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel