Un bărbat și-a dat părinții în judecată. Au refuzat să-i mai dea bani de buzunar

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
bani_teanc
bani_teanc

Un bărbat de 41 de ani, care a avut norocul să aibă părinți înstăriți, şi-a dat în judecată mama și tatăl, în speranța că va obține susținerea lor financiară până la sfârșitul vieții lor.

Are un apartament la Londra ai cărui proprietari sunt părinții săi și tot ei sunt cei care i-au plătit până de curând facturile.  Considerându-se îndreptățit să trăiască din banii părinților, bărbatul, de profesie jurist, le reproșează acestora că i-au întreținut cu bună știință dependența financiară față de ei timp de 20 de ani, pentru ca apoi, când au avut neînțelegeri, să-i reducă fondurile considerabil. Cu toate acestea, părinții nu i-au tăiat de tot finanțarea. Bărbatul locuiește într-un apartament în centrul Londrei, care aparține părinților lui. Aceștia din urmă s-au stabilit la Dubai, dar nu i-au cerut chirie pe apartament și până de curând tot ei i-au plătit și facturile. 

Fiul care este șomer de ani buni se consideră însă nedreptățit. Contrariat că s-a văzut lăsat fără bani de buzunar, și-a cerut drepturile în justiție. A invocat legile britanice referitoare la căsătorie, divorț și drepturile copiilor. Bărbatul spune că părinții săi sunt „enorm de bogați” și îl pot susține financiar fără probleme ca și până acum, relatează Legal Cheek

Însă judecătorul care s-a ocupat de dosar nu i-a dat dreptate bărbatului. „Părinții săi l-au susținut financiar de-a lungul anilor și continuă să o facă într-o anumită măsură. L-au lăsat să trăiască în apartamentul lor pentru care tot ei au plătit facturile”, a arătat magistratul în decizia sa. Judecătorul a spus că este o dispută „neconcludentă și mai degrabă tristă”. Reclamantul de 41 de ani nu mai muncește din 2011, pe motiv că ar avea unele afecțiuni psihice, și vrea acum să-și continue studiile și să se facă avocat. Până atunci, însă, trebuie să achite 60.000 de lire sterline cheltuieli de judecată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel