Povestea barmanului a devenit virală în Italia.
„Președintele Conte și super-miniștrii săi absolvenți nu s-au gândit că, pe lângă ora de închidere, există și o oră pentru redeschidere”, a spus Aldo Manoieri, proprietarul unei cafenele din Catanzaro Lido, conform tgcom24.
Astfel, Manoieri închide barul la miezul nopții și îl redeschise 15 minute mai târziu.
Polițiștii care au intervenit s-au declarat de acord cu el.
„Am închis în mod regulat la miezul nopții și am arătat acest lucru Poliției care patrula pentru a verifica respectarea regulilor, dar informațiile despre momentul în care se poate redeschide un local nu sunt incluse din setul de măsuri”, a spus Manoieri.
Celor care îl întreabă dacă va continua sau se va adapta în aceste zile, când a fost adoptat un nou set de măsuri, răspunde: „Mă voi adapta la ceea ce spune regula și voi continua să redeschid la 00:15”.
Povestea acestuia a făcut rapid turul rețelelor sociale. Unii îl consideră un erou, alții spun că este un pericol pentru sănătatea publică.
Și la Bologna un bar se redeschide după 24.
„În restricții apare ora de închidere a localului, dar nu și una pentru deschidere. Deci, pot închide la 24 și redeschide la 24.01. Am ales să rămânem închiși o oră pentru igienizarea meselor, camerelor și spațiilor și redeschidem la 1”, a spus Andrea Ferrari, proprietarul unui bar din fața gării centrale din Bologna, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News