Un bătrân a fost găsit de vecini, carbonizat în propria casă. Un incendiu i-a cuprins locuința

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o casă din localitatea dâmboviţeană Drăgăeşti Pământeni, iar un bătrân de 95 de ani a fost găsit mort în locuinţă.

 

Potrivit ISU Dâmbovița, "la locul evenimentului, pompierii au constatat ca sunt degajări de fum dintr-o cameră, focul fiind stins de vecini până la sosirea echipajelor de intervenţie.

Din nefericire, un bărbat de 95 de ani a fost găsit decedat, fiind scos de către vecini din camera în care s-a manifestat incendiul. Pompierii acţionează pentru stingerea focarelor din camera de locuit pe o suprafaţă de circa 9 metri pătraţi", precizează ISU Dâmboviţa.

Până la sosirea pompierilor, bătrânul a fost scos de vecini din casa unde s-a manifestat incendiul. Totodată, până la venirea pompierilor, focul a fost stins tot de vecinii victimei.

La locul evenimentului au fost imobilizate forțe de la Detașamentul Târgoviște cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, scrie Agerpres.

 

Bărbat găsit mort în casa cuprinsă de flăcări. Incendiul a izbucnit de la o ţigară uitată aprinsă

 

Un incendiu violent a izbucnit și în urmă cu câteva zile într-o casă din localitatea Budacu de Jos, județul Bistrița-Năsăud, din cauza unei țigări. Un bărbat de 64 de ani din comuna Budacu de Jos a decedat, joi dimineaţa, în urma unui incendiu izbucnit în propria locuinţă de la o ţigară aprinsă lăsată nesupravegheată, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Pompierii au localizat focarele, iar în momentul în care au putut intra, au găsit o victimă, bărbat în vârstă de 64 de ani. Din păcate, acesta a fost găsit decedat. Tavanul încăperii în care a fost găsit s-a prăbușit în urma arderii structurii de rezistență a imobilului.

Intervenția a durat aproximativ 2 ore, iar după lichidarea incendiului, pompierii au trecut la îndepărtarea elementelor de construcție care mai prezentau riscul prăbușirii.

"Incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi exista riscul să se extindă la imobilele învecinate. Pompierii militari bistriţeni au procedat pentru localizarea focarelor şi protejarea vecinătăţilor. În momentul în care s-a putut asigura accesul în interior, pompierii au găsit o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 64 de ani. Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat. Tavanul încăperii în care a fost găsit s-a prăbuşit în urma arderii structurii de rezistenţă a imobilului. Intervenţia a durat aproximativ 2 ore", a comunicat ISU.

În urma cercetărilor de la faţa locului s-a stabilit faptul că incendiul a izbucnit din cauza unei ţigarete aprinse, lăsate nesupravegheată în apropierea unor materiale combustibile, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel