Un bebeluș român de 10 luni a salvat viața unui copil bolnav. Cel mai tânăr pacient care a dat viaţă după propria moarte

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un bebeluș de 10 luni din Cluj, aflat în moarte cerebrală, a salvat viața unui copil bolnav din Iași. După moartea sa, părinţii au găsit puterea de a oferi cel mai de preţ dar - viaţa.

Prelevarea de organe a avut loc la Iaşi, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, acolo unde un copil de 14 ani, aflat în suferinţă, a primit şansa la viaţă prin transplant.

Bebelușul este cel mai tânăr pacient, diagnosticat în moarte cerebrală, care a dat viaţă după propria moarte în România, anunță Observator.

 

„Un îngeraş de 10 luni salvează o viaţă!”

 

Agenția Națională de Transplant (ANT) a relatat pe pagina sa de Facebook întregul proces prin care micuțul a salvat viața unui copil bolnav:

„Un îngeraş de 10 luni salvează o viaţă!

Viaţa este un dar inestimabil, un privilegiu pentru care trebuie să fim profund recunoscători şi pentru care, prin faptele noastre, suntem datori să mulţumim în fiecare moment. Transplantul înseamnă Viaţă!

La Cluj, o tragedie a făcut ca un copilaş de numai 10 luni să devină înger salvator de vieţi la o vârstă atât de fragedă. A fost posibil, din păcate, doar cu preţul propriei sale vieţi. Suferinţa familiei lovită de o asemenea tragedie nu poate fi descrisă în cuvinte şi nu-i poţi găsi vreodată alinare. Este o dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copilaş. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma infinita lor durere în speranţă pentru un alt copil. Când destinul loveşte pe neaşteptate cu o asemenea suferinţă, a dărui altor semeni o rază de speranţă devine un gest divin, un simbol al umanităţii în forma sa cea mai pură. Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa familiei acestui îngeraş şi îi mulţumim din suflet pentru puterea de a trece peste durerea lor infinită şi a oferi altor semeni o şansa la viaţă.

Lanţul delicat de la donator la receptor a început la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca. Cu dăruire, maximă responsabilitate şi profesionalism, echipa ATI şi de coordonare, Dr. Remus Babici – coordonator transplant, Dr. Nicoleta Dărăban – kdp, a avut misiunea dificilă de a fi alături de familia îndurerată şi a făcut posibil ca gestul familiei să nu fi fost în zadar, iar resorturile speranţei să fie pornite. Echipa chirurgicală a ICUTR Cluj, condusă de Dr. Dan Pop, a realizat intervenţia de prelevare a rinichilor, care au ajuns la Iaşi.

Datorită acestui înger, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi , un alt copil de 14 ani, aflat în suferinţă, a primit şansa la viaţă prin transplant. Un caz dramatic, a cărui unicâ salvare era un transplant renal și pentru care medicii ieșeni au făcut o minune, fiindu-i transplantaţi ambii rinichi ai micuțului donator. Intervenţia de transplant a fost realizată de echipa de chirurgi coordonată de Dr. Cornel Moroşanu şi Dr. Adelina Miron. Această intervenţie este o performanţă de excepţie, transplantul pediatric fiind o procedură destul de rară în România. Copilaşul este cel mai tânăr pacient, diagnosticat în moarte cerebrală, care a dat viaţă după propria moarte în România. Efortul echipelor medicale implicate a fost unul deosebit, ţinând cont atât de vârstele donatorului şi receptorului, cât şi de restricţiile impuse de pandemia COVID 19.

Transmitem sincere condoleanţe familiei şi sperăm că vor găsi o minimă alinare la gândul că o parte din îngeraşul lor a salvat o altă viaţă. De asemenea, mulţumim tuturor echipelor medicale implicate în această activitate atât de sensibilă, prinsă mereu între suferinţă şi speranță".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel