„Acum câteva ore polițiștii din Hîncești au fost alertați că dintr-un automobil care se deplasa pe o stradă din satul Bălceana a căzut o femeie și un copil. La fața locului s-a stabilit că în jurul orei 14:00, dintr-o Dacia Logan, condusă de un bărbat de 45 de ani, în circumstanțe necunoscute a căzut soția acestuia de 40 de ani care avea în brațe copilul lor de doar 9 luni”, precizează Poliția.
Femeia și copilul au fost transportați la Spitalul din Hîncești. Starea mamei nu este gravă, iar bebelușul a decedat în urma traumelor suferite.
Alcoolemia tatălui, una record
Polițiștii au depistat șoferul la domiciliul acestuia din același sat. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit o concentrație de 1,11 mg/l alcool în aerul expirat. La spital femeia a fost și ea testată alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,15 mg/l în aerul expirat.
"Reiterăm despre importanța conștientizării de către părinți a riscurilor la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței. Amintim repetat și despre riscurile consumului de alcool, care te face iresponsabil, fără ca să-ți controlezi gândurile, reacțiile și faptele", se arată în nota informativă a IGP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News