România produce haine, fibre textile şi încălţăminte în valoare de 22 mld. lei (4,4 mld euro) anual, adică echivalentul a 2% din PIB, industria având o pondere de circa 1,3-1,4% în totalul cifrei de afaceri a mediului de bussiness local în 2019. Piaţa locală este unul dintre cei mai mari producători de profil din Europa şi chiar din lume.
România, afectată de un posibil Brexit fără acord
Un Brexit fără acord ar putea lăsa 130.000 de croitorese şi cusătorese din Europa fără loc de muncă, iar România ar fi a treia cea mai afectată ţară, arată un raport al Confederaţiei Europene a Producătorilor de Haine şi Textile. Mai exact, 12.000 de locuri de muncă din industria textilă din România ar putea fi în pericol în condiţiile în care premierul Marii Britanii Boris Johnson, nu ajunge la niciun acord cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, în negocierile privind relaţiile bilaterale post-Brexit. Părţile au anunţat prelungirea discuţiilor până duminică în încercarea de a găsi o soluţie.
Riscul pentru un Brexit fără acord este însă mare, iar acest lucru pune presiune pe industria textilă europeană care livrează masiv către Marea Britanie, ţară care a dat lumii unele dintre cele mai importante nume din modă, de la Asos la Marks & Spencer sau Primark.
„Producţia de haine, încălţăminte şi textile se va număra printre cele mai afectate industrii de un Brexit fără acord, dat fiind că peste 100.000 de locuri de muncă din UE şi alte aproape 30.000 de joburi din Marea Britanie ar putea dispărea“, potrivit unui anunţ al Confederaţiei Europene a Producătorilor de Haine şi Textile (Euratex) care a realizat un studiu de impact împreună cu Universitatea din Leuven.
12.000 de locuri de muncă ar dispărea din România
În cazul unui Brexit fără acord, Italia, România şi Portugalia ar avea de suferit cel mai mult din blocul comunitar, fiecare urmând a pierde 27.000, 12.000 şi respectiv 11.000 de locuri de muncă. Asta înseamnă că în Italia mai bine de un sfert dintre angajaţii din domeniu şi-ar pierde slujbele, pe când în România ponderea e de 12%, potrivit Euratex.
Unele dintre cele mai mari fabrici de textile din România, precum Alison Hayes şi Oztasar, dar şi altele mai mici, produc haine pentru marile grupuri britanice de modă, unele unităţi de producţie locale având pe lista de clienţi doar branduri din Marea Britanie.
„Fabricile care lucrează pentru branduri britanice se confruntă cu probleme majore, au redus numărul de salariaţi şi pentru că nu mai au comenzi se gândesc chiar să închidă din 2021. Britanicii aveau multe branduri care îşi lucrau colecţiile în România. Piaţa de textile resimte punctual efectele acestor falimente şi insolvenţe (Debenhams şi Arcadia - n.red.), dar mai mult efectele Brexitului“, spunea recent designerul Irina Schrotter, care are două fabrici de textile, dar nu lucrează cu branduri britanice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News