Șoferul teribilist, în vârstă de doar 20 de ani, a pierdut controlul volanului și a fost la un pas să lovească un copil. Acesta a reușit în ultimul moment să se salveze și să plece din fața mașinii. Într-un final, șoferul a intrat cu mașina într-un zid și s-a oprit din cursă.
Autoritățile au fost sesizate după ce mai mulți trecători l-au văzut pe acesta în timp ce făcea drifturi în sensul giratoriu și au sunat la numărul de urgență 112.
La fața locului au venit polițiștii, care l-au amendat pe tânărul șofer cu 870 de lei. Totodată, acesta va trebui să suporte și cheltuielile pentru repararea zidului avariat, în care a intrat cu mașina, scrie Digi24.
Tânărul de 20 de ani a fost testat și cu etilotestul, dar rezultatul a stabilit că nu consumase alcool.
Un bărbat a murit pe loc, acroșat de o mașină
Un incident asemănător a avut loc cu câteva zile în urmă, când o mașină care circula pe sensul Focșani-Bacău a acroșat un pieton care se angajase în traversarea străzii pe Drumul Național 2 E 85 Pufești.
Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit imediat la locul accidentului rutier sesizat prin apel la numărul 112. După sosirea echipajelor de la Ambulanță, a fost declarat decesul pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul acestuia fiind negativ. Victima a fost identificată: este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, care locuiește în Domnești.
Un șofer român și-a pierdut viața, zdrobit de mașina care s-a răsturnat într-un șanț
Un alt bărbat în vârstă de 47 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț de pe marginea unui drum național.
Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc pe DN 79A, la kilometrul 106. Un bărbat de 47 de ani, care se afla la volanul unei mașini, a pătruns pe contrasens. Bărbatul a pierdut controlul volanului, iar automobilul s-a răsturnat în șanț.
În urma accidentului, bărbatul, care se afla singur în mașină, a decedat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News