Publicitate
„Când am aflat că nu se mai găsesc măști, mi-am spus: am tot ce trebuie să le creez și să le ofer. Stofă și pricepere, nu trebuie mai mult”, spune Ștefan, un croitor priceput care acum coase măști de protecție și apoi le oferă gratuit locuitorilor din orașul care l-a adoptat.
Ștefan Ilasi are 44 de ani și locuiește în insula Ischia din Italia de cincisprezece ani. Talentul său înnăscut pentru croitorie este în slujba unuia dintre cele mai renumite hoteluri de pe insulă, unde, cu atenție minuțioasă,are grijă de uniformele personalului: nimic nu este lăsat la voia întâmplării.
Însă, odată cu pandemia de coronavirus, nu se știe când hotelul se va redeschide. Astfel că Ștefan a decis să își folosească timpul liber pentru a coase.
„Am tot ceea ce este nevoie ca să le creez“
Totul pentru o cauză nobilă: „Când am aflat că nu există măști în jur, mi-am spus: am tot ceea ce este nevoie ca să le creez și să le dau: materiale și know-how. Până la urmă, este nevoie de puțin. Mai întâi o duzină, pentru prieteni. Lavabile și refolosibile, chiar și unele cu decorațiuni pentru a face copiii să zâmbească. Apoi o sută, pentru oricine o cere”, potrivit napoli.republicca.it.
Pe Facebook i s-a dus imediat de veste: mulți i-au cerut lui Ștefan o mască, dar el a refuzat prompt orice fel de plată pentru creația sa. „O fac cu inima”, explică el.
Acum, deși va trebui să cumpere mai multă țesătură, el spune că nu va înceta să coase. Croitor iscusit, dar în fond un bărbat cu inima de aur: „Nu știu când se va termină această situație, sper în curând. Cei din România îmi spun că sunt îngrijorați de ceea ce văd despre Italia. Încerc să-i liniștesc”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News