Un fost președinte a MURIT. S-a prăbușit în sala de tribunal

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit după ce i s-a făcut rău, în timpul unei audieri la tribunal, a anunţat Reuters, citând televiziunea de stat egipteană.

Lui Morsi care are 67 de ani i s-a făcut rău în timpul unei audieri la tribunal. La scurt timp a fost declarat mort, anunță Știrile PRO TV.

Potrivit Televiziunii de stat din Egipt, citată de agenţia Reuters, Mohamed Morsi a leşinat în sala instanţei judiciare şi a murit în scurt timp.

Morsi se adresa instanţei în momentul în care s-a prăbuşit. A fost transportat la spital, unde a decedat.

"A vorbit în faţa judecătorului timp de 20 de minute, apoi s-a animat şi şi-a pierdut cunoştinţa. L-am transportat rapid la spital, unde a murit mai târziu", a declarat sursa judiciară.

Mohammed Morsi, primul preşedinte ales democratic în istoria modernă a Egiptului, a fost demis de armată la mijlocul lui 2013, în cursul unor proteste de masă.

Morsi, în vârstă de 67 de ani, ispăşea o pedeapsă de 20 de ani de detenţie pentru incitare la violenţă împotriva manifestanţilor în 2012, în scurtul său mandat de un an, şi o condamnare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Iranului, Qatarului şi a mişcării palestiniene Hamas.

După anunţul decesului său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a adus un omagiu 'martirului' Mohamed Morsi, căruia i-a fost unul din principalii aliaţi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel