Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în orașul Galați. Potrivit IPJ Galați, în jurul orei 01.05, un bărbat a sesizat Secția 3 Poliție Galați cu privire la faptul că, în zona unui bloc din oraș, o persoană încearcă să deschidă portierele autoturismelor parcate.
Polițiștii care au plecat în misiune au identificat persoana în cauză, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Galați.
Bărbatul a fost prins în flagrant de poliție
Bărbatul reușise să fure mai multe obiecte din mașini și avariase alte două autoturisme în timp ce încerca să plece din parcare cu un autoturism.
„Cu ocazia controlului bagajelor pe care le avea asupra sa, polițiștii au găsit mai multe accesorii auto, din primele verificări rezultând că acestea ar fi fost sustrase din două autoturisme parcate în zona mai sus menționată.
La fața locului, polițiștii au constatat că cele două autoturisme prezintă avarii, unul la partea din față, celalalt la partea din spate, stabilindu-se că bărbatul ar fi găsit, în interiorul unuia dintre ele, cheia de contact și ar fi încercat să plece cu el, lovindu-l pe celălalt. Totodată, s-a stabilit că aceeași persoană ar fi rupt și un ștergător de parbriz de la alt autoturism”, au anunțat reprezentanții Poliției.
Elena Udrea, primul mesaj din penitenciar
Polițiștii i-au întocmit dosar penal
Bărbatului i-a a fost testată alcoolemia, valoarea înregistrată fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.
Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere, furt calificat, furt în scop de folosință, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News