Un general olandez numit noul şef al agenţiei europene Frontex

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Comandantul Jandarmeriei Regale olandeze Hans Leijtens a fost numit marţi noul director executiv al agenţiei europene pentru frontiere externe Frontex, a anunţat consiliul său de administraţie într-un comunicat, citat de France Presse.

Numit de acest consiliu, Hans Leijtens îi urmează actualei responsabile interimare a Frontex, Aija Kalnaja, care ocupă acest post din iulie 2022 în urma demisiei lui Francois Leggeri, acuzat în mod regulat că a tolerat returnarea ilegală a migranţilor.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a confirmat vineri că a deschis o anchetă împotriva Frontex, fără a oferi însă detalii suplimentare.

Potrivit unor media, Mediapart, Der Spiegel şi colectivului Lighthouse Reports, această investigaţie o priveşte pe dna Kalnaja. Într-un comunicat primit de AFP, dna Kalnaja a spus că a fost informată de OLAF că este 'persoana vizată într-un caz, care constă din două evenimente separate', fără alte detalii.

Un general olandez numit noul şef al agenţiei europene Frontex

 

La rândul său, generalul Leijtens a fost felicitat marţi pentru numirea sa de către comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care i-a mulţumit dnei Kalnaja 'pentru guvernanţa sa excelentă (a Frontex) într-o perioadă dificilă'.

'Ne angajăm să continuăm să îmbunătăţim guvernanţa Frontex, pentru a proteja cel mai bine frontiera externă a UE', a adăugat dna Johansson. Generalul Hans Leijtens, care comandă Royal Netherlands Marechaussee din 2019, se va alătura Frontex pentru un mandat de cinci ani, potrivit comunicatului agenţiei cu sediul la Varşovia.

Hans Leijtens este doctor în administraţie publică şi are o experienţă de peste 30 de ani în domeniul menţinerii ordinii. El a fost membru în consiliul de administraţie al Frontex în perioada 2011-2015 şi 2019-2022, precizează textul citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel