Un grup de antivacciniști ar fi pus la cale uciderea premierului unui land din Germania

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Poliția germană a declarat miercuri că a descoperit un complot al activiștilor anti-vaccinare din Saxonia pentru a-l asasina pe premierul landului din estul Germaniei.

Direcţia de Investigaţii Criminale din landul german Saxonia, asistată de forţele de intervenţie speciale, au întreprins miercuri dimineaţa o operaţiune la Dresda, după ameninţări cu moartea ce l-au vizat, pe un canal Telegram anti-vaccinare, pe premierul acestui land, Michael Kretschmer, informează AFP.

Această operaţiune, întreprinsă la mai multe locaţii din Dresda, survine în urma infiltrării de jurnalişti ai postului public ZDF într-un grup al mesageriei criptate Telegram, unde ar fi fost emise, potrivit lor, ameninţări cu moartea la adresa lui Michael Kretschmer, favorabil vaccinării, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

“Declaraţiile unor membri ai grupului lăsau să se înţeleagă că ei ar putea fi în posesie de arme reale şi de arbalete”, a precizat poliţia într-un comunicat, fără a anunţa dacă au avut loc arestări.

 

Antivacciniștii, îndemnați să se înarmeze

 

Justiţia a declanşat o anchetă la o zi după difuzarea pe 7 decembrie a unei emisiuni care a dezvăluit conţinuturile unor mesaje ale acestui grup de pe Telegram, cu circa o sută de membri “uniţi prin opoziţia lor faţă de vaccin, faţă de stat şi de politica sanitară actuală”, potrivit Parchetului.

Mesaje audio îndeamnă oamenii să se opună, “dacă este necesar cu arme”, măsurilor în vigoare, vizându-i pe responsabilii politici şi în special pe Kretschmer.

Justiţia suspectează “pregătirea unei crime violente grave care ameninţă statul”, a explicat poliţia landului Saxonia pe Twitter.

O puternică mişcare ce se opune restricţiilor sanitare este mobilizată în Germania de la începutul pandemiei. Ea este prezentă în special în landul Saxonia (fosta Republică Democrată Germană), unul dintre landurile cele mai afectate de actuala creştere a numărului de contaminări şi unde se înregistrează o rată de vaccinare sub media naţională.

 

Guvernul german a decis să înăsprească restricţiile

 

La începutul lui decembrie, persoane ce se opun restricţiilor anti-COVID-19 s-au adunat în faţa domiciliului ministrului sănătăţii al landului Saxonia, cu torţe şi cu fluiere, suscitând indignarea clasei politice.

În faţa unul al patrulea val violent al pandemiei, guvernul german a decis să înăsprească restricţiile, ce vizează în special persoanele nevaccinate, cărora le este deja interzis accesul în majoritatea locurilor publice, restaurante şi magazine neesenţiale.

Numărul celor care se opun măsurilor sanitare şi care sunt dispuşi la violenţă s-ar situa în Germania între 15.000 şi 20.000, a estimat marţi, într-un interviu pentru cotidianul Bild, Sebastian Fiedler, responsabil al Partidului Social-Democrat (SPD) german, expert în probleme de securitate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel