Un medic pediatru din Hunedoara a murit, răpus de Covid-19: ”Este o pierdere pentru cei care i-au fost colegi, pacienţi, prieteni” 

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Un medic român a încetat din viaţă. Georgel Filip doar 44 de ani
Un medic român a încetat din viaţă. Georgel Filip doar 44 de ani

Spitalul Municipal ”Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a anunţat vineri, decesul medicului Emilia Biber, renumit pediatru şi neonatolog. Emilia Biber, în vârstă de 70 de ani, fusese confirmată cu noul coronavirus.

Emilia Biber era medic primar pediatru, personalitate marcantă a neonatologiei şi pediatriei hunedorene. Născută în judeţul Alba la 18.10.1950, dr. Biber a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi a activat în cadrul spitalului timp de peste 40 de ani.

”Şi-a crescut cu dragoste şi devotament cei doi copii, fiica, Bianca, de profesie avocat şi fiul, Horaţiu, care a moştenit vocaţia mamei sale şi este medic în Germania. Doamna doctor Biber a continuat să fie dăruită profesiei şi a fost prezentă cu generozitate printre noi până la sfârşit. A deţinut, în ultimii ani, funcţia de medic coordonator al Compartimentului de Neonatologie din cadrul spitalului nostru şi a fost mereu preocupată şi implicată în problemele care s-au ivit în exercitarea acestei funcţii. În anul 2018 s-a pensionat, dar a păstrat pe mai departe legături strânse cu foştii colegi”, a transmis, vineri, unitatea medicală pe pagina de Facebook.  

”Este un moment de răscruce şi o grea pierdere pentru toţi cei care i-au fost colegi, pacienţi sau prieteni. A fost o persoană care a dat, în mod constant, dovadă de profesionalism, responsabilitate, perseverenţă şi devotament. S-a bucurat de stima colegilor, a pacienţilor şi a părinţilor acestora. Decesul cauzat de COVID-19 al doamnei doctor întristează deopotrivă lumea medicală şi comunitatea hunedoreană.  Conducerea spitalului municipal este alături de familia îndurerată şi transmite, pe această cale, sincere condoleanţe. Colegii şi toţi cei ce au cunoscut-o îi vor păstra vie amintirea”, se mai arată în mesajul conducerii spitalului.

[citeste si]




 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel