Acelaşi lucru este posibil să se întâmple din nou cu cei care nu au respectat restricţiile de 1 Mai, mai atrage atenţia specialistul.
„Am sesizat la 10-12 zile după ce s-au terminat Sărbătorile Pascale, o creştere a numărului de internări şi a numărului de pacienţi pozitivi, efectiv clastre familiale care s-au internat dintr-o dată. Mi-am dat seama că izolarea, distanţarea fizică şi aceste măsuri de carantinare nu s-au respectat, ca să evităm lanţuri epidemiologice familiale, nu s-a ţinut cont de ele.
Ne aşteptăm ca şi după zilele de 1 şi 2 mai să ne aducă aceste nedorite internări, pentru că nu s-au respectat recomandările”, a atras atenţia dr. Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului Victor Babeş din Timişoara, într-o intervenţie la Antena 3.
Perioada de incubaţie a virusului este de circa 14 zile
Medicii spun că perioada de incubaţie a virusului este de circa 14 zile, astfel că numărul cazurilor de coronavirus de la Paşte se vede după aproximativ două săptămâni.
Iata evoluţia cazurilor din ultimele patru zile:
Luni - 349 cazuri noi
Marţi - 325 cazuri noi
Miercuri - 270 cazuri noi
Joi - 392 cazuri noi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News