Un medic român pune sub semnul întrebării modul în care se fac statisticile COVID

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Medicul Valentin Boldea pune sub semnul întrebării modul în care se fac statisticile COVID. La Galaţi, de exemplu, sunt raportate 539 de infectări şi decese, în timp ce la Brăila, situată la doar 20 de kilometri distanţă, sunt doar 19 persoane infectate şi niciun deces.

Medicul Valentin Boldea susţine că prin analiza statisticilor oferite de autorităţi în timpul epidemiei de COVID-19 rezultă situaţii stranii.

El dă ca exemplu judeţul Galaţi, care se află pe locul 9 în ceea ce priveşte infectările cu virusul COVID-19 şi pe poziţia secundă în clasamentul deceselor. Prin compararea cifrelor din cele două statistici rezultă că judeţul Galaţi este cel mai afectat din ţară cu o rată a mortalităţii mult mai mare decât media naţională.

„Dacă raportăm numărul de decese la numărul total de cazuri de îmbolnăvire, Galaţiul este judeţul cel mai afectat cu un indice de mortalitate mult peste media pe ţară", a declarat medicul Valentin Boldea.

 

„Este posibil să fi fost erori”

 

Acesta le cere specialiştilor să verifice modul în care au fost făcute raportările. El susţine că este posibil să fi fost erori de raportare în condiţiile în care numeroşi gălăţeni s-au infectat, deşi în regiunea sud-est a ţării numărul de infectări este foarte mic.

La Galaţi, de exemplu, sunt raportate 539 de infectări şi decese, în timp ce la Brăila, situată la doar 20 de kilometri distanţă, sunt doar 19 persoane infectate şi niciun deces.

„Ori judeţul Galaţi a raportat şi a efectuat după o metodologie unică aceste anchete epidemiologice, ori judeţele din jur au avut criterii diferite în efectuarea anchetelor epidemiologice", a mai spus Boldea.

 

„Constatăm o neuniformitate în aplicarea criteriilor de eligibilitate”

 

De asemenea, medicul cere o analiză a modului în care au fost făcute testele de depistare a infecţiei COVID-19.

„Constatăm o neuniformitate în aplicarea criteriilor de eligibilitate pentru aceste teste de depistare a infecţiei cu COVID-19 (...) La nivel naţional trebuie să se stabilească o strategie unitară, cu criterii foarte bine puse la punct, astfel încât să nu mai avem asemenea distorsiuni şi situaţii destul de ciudate", a precizat Valentin Boldea.

Autorităţile medicale locale îl contrazic pe medicul gălăţean. Şeful DSP Brăila spune că există o practică unitară în ceea ce priveşte raportările şi că au fost respectate întocmai procedurile care prevedeau atribuirea unor coduri de caz tuturor suspiciunilor. Toate datele strânse în timpul epidemiei pot fi verificate oricând, iar testele au fost făcute aşa cum au stabilit autorităţile centrale.

„Noi raportările le-am făcut conform metodologiei existente. De la început nu ne-am abătut de la metodologie (...) Nu s-a testat niciodată mai târziu, toate s-au testat imediat. Noi am dus probele la laborator Balş şi, ulterior, la laborator Cantacuzino. În momentul de faţă este şi laboratorul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila", a explicat directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină, potrivit Mediafax.

Conform Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Galaţi sunt 557 de persoane infectate şi 81 de decese cauzate de virus, în timp ce în judeţul Suceava sunt 3.472 de persoane infectate dintre care au murit 189.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel