Un nou atac odios zguduie Germania: O gașcă de 12 fete au torturat ore întregi o copilă de 13 ani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Un nou atac odios zguduie Germania: O gașcă de 12 fete au torturat ore întregi o copilă de 13 ani. FOTO: captură rtl.de
Un nou atac odios zguduie Germania: O gașcă de 12 fete au torturat ore întregi o copilă de 13 ani. FOTO: captură rtl.de

După cazul micuței Luise, fetița de 12 ani ucisă de două prietene de aceeași vârstă, într-o pădure, un nou atac odios șochează opinia publică germană. O copilă de 13 ani a fost torturată ore întregi de 12 fete, de asemenea minore, iar agresoarele au filmat oroarea. „Stai în genunchi în timp ce mă implori. Nu te voi lăsa să pleci atât de ușor”, se poate auzi una dintre bătăușe. Parte din înregistrare a fost publicată de RTL.

Sunt câteva minute care arată chinul prin care a trecut biata fată. Potrivit jurnaliștilor germani, care au văzut filmarea, copila a fost atacată în Heide, un oraș din landul Schleswig-Holstein, Germania. Agresoarele, cu vârste între 12 și 17 ani, i-au ars părul, i-au stins pe față mucuri de țigară, au scuipat-o și lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele. Ore întregi de tortură.

Deși plânge și le roagă pe fete să înceteze, calvarul continuă. "Stai în genunchi în timp ce mă implori. Nu te voi lăsa să pleci atât de ușor", se poate auzi una dintre agresoare, potrivit Observator.

Într-un final, un trecător a pus capăt chinului. 

„A recunoscut pericolul în care se afla fiica mea și a luat-o de acolo când i-a cerut ajutorul. Îi suntem foarte recunoscători”, a declarat mama copilei. „Când am văzut imaginile, m-am prăbușit. Toți se distrau torturându-mi fiica!”, a continuat femeia.

Când au auzit sirenele mașinilor de poliție, bătăușele au fugit, însă au fost identificate, iar cercetările sunt în curs. La o zi după tortură, fata de 13 ani a fost internată la o clinică de zi și se află în continuare sub îngrijirea medicilor.

 

Victima și agresoarele se cunoșteau

 

Copila și agresoarele se cunoșteau din zonă și nu ar fi primul astfel de incident în care au fost implicate. Se pare că între gașca respectivă și victimă au mai existat probleme în trecut. 

Pe 21 februarie, tensiunea a escaladat și a avut loc actul oribil, din care doar unele momente au fost surprinse în filmare. Mama fetei de 13 ani spune videoclipul arată doar o parte din calvarul suferit de fiica ei. Potrivit procurorului Jonna Ziemer, atacatoarele, fiind minore, nu vor fi urmărite penal, chiar dacă acuzațiile vizează mai multe infracțiuni.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel