Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România. Până acum au fost confirmate 15 cazuri

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România la un bărbat de 38 de ani din Argeş, anunţă Ministerul Sănătăţii.

"Este vorba de un bărbat de 38 de ani din Argeş. Simptomele au apărut pe data de 8 iulie. Acesta s-a prezentat la o clinică medicală, iar investigaţiile de laborator au confirmat că pacientul este infectat cu variola maimuţei. Bărbatul este internat. A fost declanşată ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi", precizează sursa citată.

Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuţei 15 persoane.

OMS: Peste 5.000 de cazuri de variola maimuței confirmate până la 30 iunie

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recenzat până în prezent la nivel global 5.322 de cazuri de variola maimuţei confirmate în laborator, echivalentul unei creşteri cu peste 50% în comparaţie cu precedentul bilanţ, din 22 iunie, şi un singur deces, a anunţat recent o purtătoare de cuvânt a agenţiei, potrivit AFP.

„OMS continuă să solicite statelor să acorde o atenţie specială cazurilor de variola maimuţei pentru a încerca să limiteze contaminările”, a declarat Fadela Chaib cu prilejul unei conferinţe de presă la Geneva.

O a doua reuniune a comitetului de urgenţă al OMS pe acest subiect, după prima sa întrunire din 23 iunie, nu este prevăzută pentru moment.

Agenţia sanitară a estimat săptămâna trecută că focarul actual de cazuri de variola maimuţei, deşi foarte îngrijorător, nu constituie o „urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională”, cel mai ridicat nivel de alertă al organizaţiei.

Numărul de cazuri a crescut substanţial în ultimele zile: acest cel mai recent bilanţ, datat din 30 iunie, reprezintă o creştere cu 55,9% în comparaţie cu bilanţul precedent care recenza, cu opt zile în urmă, 3.413 cazuri.

Europa rămâne pe departe regiunea cea mai afectată de virus



Europa rămâne pe departe regiunea cea mai afectată de virus, cu 85% dintre cazuri, un număr total de 53 de ţări fiind afectate până în prezent.

O recrudescenţă neobişnuită a cazurilor de variola maimuţei a fost detectată începând cu luna mai în afara ţărilor din Africa Centrală şi de Vest, unde virusul circulă în mod obişnuit.

Dacă majoritatea cazurilor recenzate afectează bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi, ''alte grupuri vulnerabile sunt de asemenea la risc'', a precizat purtătoarea de cuvânt.

„Au existat câteva cazuri la copii şi la persoane cu un sistem imunitar compromis”, a mai spus ea.

Confirmată pentru prima dată la om în 1970, variola maimuţei este considerată mai puţin periculoasă şi contagioasă decât „verişoara” ei, variola umană, eradicată în 1980.

Variola maimuţei, care se manifestă prin simptome gripale şi erupţii cutanate, se vindecă în general de la sine în două sau trei săptămâni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel