Un nou val de caniculă vine peste România. Temperaturile resimţite vor fi şi de peste 40 de grade

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
 Sursa foto: freepik.com
Sursa foto: freepik.com

De mâine, 10 iulie, vom resimţi temperaturi şi de peste 40 de grade, iar cele mai afectate zone vor fi sudul şi sud-vestul ţării. 

De mâine, vremea se încălzeşte treptat până joi, când aerul va fi cu adevărat irespirabil. Medicii recomandă vârstnicilor şi cardiacilor să evite cât mai mult expunerea la soare. 

Luni vor fi până la 34-35 de grade Celsius, izolat în partea de sud-vest a teritoriului, iar de marţi, miercuri, joi...aşteptăm vârful acestor temperaturi. Mai ales în Muntenia, Oltenia vom depăşi frecvent 36, 37 de grade. Vor fi temperaturi resimţite şi de peste 40 de grade în marile oraşe.

Valul de caniculă va fi însoţit de un transport de praf saharian. Fenomenul se numeşte cupolă de căldură şi se resimte şi în Europa. Mâine în Spania şi Croaţia va fi cod roşu de caniculă, iar în Franţa, Italia, Austria, Ungaria şi Slovacia - cod portocaliu. 

Medicii recomandă să bem multă apă, între doi şi patru litri pe zi, să purtăm haine lejere, de preferat albe sau deschise la culoare, şi să evităm să ieşim din casă în jurul prânzului.  

O foarte mare atenţie trebuie să aibă persoanele care se află la vârstele extreme, precum şi cei care au anumite boli cronice. Joi seara ploile revin în nordul ţării, iar vineri vijeliile se mută şi în regiunile estice şi în centru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel