Cătălin Ilie a povestit că toți șoferii erau furioși de faptul că acesta a încurcat circulația cu toate că a salvat viața unui om.
"Astăzi, este despre altceva. Este despre noi ca oameni. Sau mai bine spus, despre faptul că am uitat să fim oameni. Azi, in jurul orei 17:40 trăgeam tare să ajung la garaj, pentru repausul săptămânal bine meritat. Ultimii 30 de kilometri, deja berea urla după mine din frigider. Însă, situația a făcut in așa fel încât să ajung cu mari întârzieri la garaj. Intrasem deja pe primul inel al Antwerpen-ului, o porțiune de drum cu 7 benzi. În față deja băteau avariile participanților la trafic și ocoleau ceva care părea să fie blocat pe banda 1 de mers. Am schimbat banda de deplasare din timp, ca să nu fiu nevoit să aștept prea mult in ambuteiaj. Când am reușit să ajung aproape de acel obstacol de pe banda 1, observ subit o mașina oprită dubios pe banda, portierele din față deschise și pe stânga și pe dreapta, iar lângă portiera dreapta era o femeie la circa 45-50 de ani, foarte alba la față care plângea in hohote. Atunci, mi-am dat seama ca lucrurile sunt mult mai grave decât un banal obstacol. Am oprit camionul în loc, l-am pus pe avarii și am mers cât mai repede posibil sa văd despre ce este vorba. Ajuns la fata locului, observ terifiat, un bărbat la circa 50 de ani, în scaun, cu capul pe spate și spume la gura care abia mai respira. Atunci am realizat de fapt gravitatea situației. Am mers in graba, am tras camionul paravan pt a bloca circulația, pt a putea să feresc persoana suferinda de alte incidente dar in același timp sa ma feresc și pe mine, sa nu fiu lovit pe autostrada de o alta mașina/camion. Am reușit să asigur perimetrul în care se afla acesta in mașina, am luat de graba o sticla cu apa și am mers de urgentă la mașina sa încerc sa țin acea persoana in viața. Începusem sa tremur, transpiram, îmi era din ce in ce mai frica ca acea persoana va muri iar eu am fost neputincios in fața lui. Omul deja era aproape mort, persoana mai alba la fata și un corp atât de rigid și încordat, ca in aceasta blestemata zi nu mi-a fost dat sa intalnesc. L-am scos din centura, i-am verificat pulsul și respirația (foarte scăzute spre deloc). Am început sa aplic șocuri asupra pieptului ca inima sa-și poată recapăta din bătăi, ritm. Soția acestuia mă ținea de umeri și plângea de rupea pământul. Deja simteam presiunea pusă și de situatie, dar și de ea ca, care era speriata, ii explicam ca totul va fi okey, sa-și păstreze calmul. Doar ca ei erau turiști din Lituania. Eu ii vorbeam in engleză, ea îmi vorbea in limba ei, nu ne puteam înțelege prin cuvinte, însă acea persoana avea încredere deplina in mine, pt ca eu eram singurul la fata locului care oprise. Omul începuse sa prindă culoare la fata. I-am dat un pic de apa și incepuse sa tușească. Semne bune, omul își revenea. Între timp o ambulanta fusese deja sunată, și pot spune ca in 3 minute s-au prezentat la fata locului 2 ambulante o mașina de intervenție rapida și 1 echipaj de poliție pt a devia circulația. Între timp, oprise o masina mica inmatriculata in Belgia sa-mi acorde ajutor, vazandu-ma acolo, ca ma chinui cu șoferul. Pana sa ajunga echipajele la fata locului, omul își revenea. M-am uitat din curiozitate in torpedou pt ceva acte de identitate și am găsit și niște pastile pt inima. Clar, omul avea afecțiuni la nivelul cordului și cunoștea situația. Au sosit echipajele, am scos omul din scaun, cu greu l-am pus pe targa, vorbesc de o persoana la 190cm.
Am transportat la ambulanta persoana suferinda și m-am întors înapoi sa scot mașina de pe carosabil. De aici a început chinul. Omul intrase in stare de șoc, a început sa se zbată, sa lovească cu pumnii și cu picioarele, pt ca nu intelegea de ce îl legam de targa și unde se afla. Desigur, cu câteva lovituri primite, am reușit sa-l imobilizam. Poliția inițial a crezut ca a fost un accident de circulație între noi 2, apoi le-am explicat situația, mi-au strâns călduros mana, mi-au mulțumit pt ajutorul oferit și m-au lăsat sa-mi continui drumul. Ma simt extraordinar de bine, pt ca am reușit sa ajut un om, am salvat un om de la moarte și poate ca o sa aibe multe zile de azi înainte. Ce m-a frapat și m-a deranjat in mod excesiv? La momentul întâmplării, la fata locului putem vorbi de sute de mașini, poate mii, care treceau nepăsători pe lângă el, care claxonau ca se grăbeau sa ajungă la destinație. Am întârziat undeva dacă am ajuns la garaj cu 1 ora mai târziu?
Atât de tare arde acolo unde mergem, încât sa lăsam un om sa zacă pe asflat pana la moarte? Pt noi poate ca 20-30 de min nu înseamnă nimic, însă pt acea persoana, cele 5 min ale mele răpite din treaba mea, au fost probabil cele mai importante din viața lui. Am uitat sa mai fim oameni, am devenit atât de reci încât nu ne pasa nici măcar de cel de lângă noi, suntem reci, nepăsători și plini de ura. Dar, poate ca intr-o buna zi, vei fi tu cel ce va avea nevoie de ajutor și ce crezi? Toată lumea te va ocoli și te va claxona, in timp ce tu zaci in scaun aproape mort și nu ai putere sa strigi după ajutor. Ma bucur ca am putut ajuta, sper ca acel individ sa aibe o viața frumoasa și sănătoasă in continuare. Nu am pierdut nimic ca am ajutat. Doar perechea mea de ochelari de vedere pe care am dat-o jos când tipul incepuse sa ne lovească in ambulanta. Poate ca la un control o sa descopere ca are nevoie și de ochelari și o sa-i poarte cu plăcere. Evident, glumesc. Eu, ca om, am învățat foarte multe din experiența trăită azi. Și am învățat foarte multe despre oameni, in general. Aveți grija de voi, dar aveți grija și de cei de lângă voi," a povestit românul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
