Un polițist din București și-a uitat pistolul în toaleta unei benzinării: O tânără l-a luat și l-a aruncat pe câmp, după ce „s-a jucat“ cu el

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un polițist de la Secţia 9 din Capitală şi-a uitat arma în toaleta unei benzinării. Când și-a amintit și s-a întors după ea, aceasta dispăruse. Altcineva, care intrase în toaletă ulterior, a luat pistolul, l-a dezasamblat și reasamblat, apoi l-a aruncat pe un câmp.

„În data de 15 decembrie 2021, un agent de poliţie din cadrul Secţiei 9 Poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a intrat în toaleta unei benzinării, unde a uitat arma din dotare. În aproximativ 14 minute s-a reîntors, dar nu a găsit armamentul”, a transmis joi Poliţia Capitalei.

Au fost alertaţi poliţiştii aflaţi în teren şi, pe baza imaginilor, a fost identificată o tânără care a intrat în acelaşi spaţiu.

Arma a fost recuperată de pe un teren viran, unde fusese aruncată.

Femeia de 20 de ani, care şi-ar fi însuşit arma, dar şi un bărbat de 33 de ani au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Faţă de agentul de poliţie, încadrat în structura DGPMB din anul 2018, au fost începute cercetări, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel